Althaea officinalis (Malvaceae)
Numele botanic al acestei plante provine din limba greacă, unde altho înseamnă a vindeca. Înainte de a fi recunoscută ca plantă medicinală, nalba a fost folosită pentru mâncare, fiind o delicatesă pentru romani, chinezi și egipteni, iar în Franța se folosea primăvara, în salate, pentru stimularea rinichilor.
Ca plantă medicinală, Theophrastus (372-286BC) a fost primul care a menționat că rădăcina de nalbă pusă în vin dulce combate tusea. Hippocrate prescria un decoct din rădăcină pentru a trata vânătăile și hemoragiile din răni. Dioscorides recomanda cataplasme cu rădăcină de nalbă pentru înțepăturile și mușcăturile de insecte și prescria un decoct atât pentru durerile dentare și vomă cât și ca un antidot pentru otrăvuri. În secolul al X-lea, medicii arabi foloseau cataplasmele cu nalbă pentru tratarea inflamațiilor iar medicii europeni foloseau rădăcina de nalbă intern și extern pentru acțiunea sa liniștitoare în tratarea durerilor dentare și de gât, deranjamentelor digestive și iritațiilor căilor urinare. Nicholas Culpeper, un botanist englez, recomanda nalba pentru a fi inclusă în U.S. Pharmacopoeia, la mijlocul secolului al XIX-lea. Farmacopeea Română X i-a dedicat plantei două monografii (Althaeae folium și Althaeae radix).
Nalba este o plantă erbacee, bianuală sau vivace, cu tulpină dreaptă, înaltă de până la 1 m, ramificată și acoperită cu peri, cu flori mari de culoare roz-violacee cu vinișoare violete, frunze lung-pețiolate, verzi-albicioase și catifelate datorită perilor foarte deși. În flora spontană vegetează numai în zonele de câmpie, prin locuri ruderale, pe lângă drumuri, garduri și pe lângă zidurile caselor părăsite. Înflorește din luna iulie până în septembrie. În scopuri medicinale se utilizează rădăcinile decorticate, frunzele și florile.
Mucilagiile sunt compoziția majoră a nalbei având diferite acțiuni. Nalba mare este emolientă și expectorantă, protectoare pentru mucoase și țesuturi, fiind indicată în tratarea afecțiunilor aparatului respirator (tuse, laringită, bronșită, etc.). Proprietățile imunostimulatoare și antiinflamatoare ale nalbei sunt determinate, pe lângă mucilagii și de taninuri și săruri minerale (Ca, K, Mg, Na, Mn, Zn, Cu) utilizându-se cu succes în tulburările gastrointestinale și afecțiunile renale.
Se utilizează intern sub formă de ceai iar extern sub formă de cataplasme sau gargară.
