Mielăreaua – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Mielăreaua

Plante Medicinale

Vitex agnus-castus L.

 

Este un arbust de origine mediteraneeană şi central asiatică, cu flori purpurii, la noi cultivat ca plantă ornamentală. În produsele naturiste, în prezent, utilizăm fructele.

Se presupune că denumirea plantei provine din vechime, când inspira castitatea. Theophrastus şi Dioscorides au numit planta agonosa fiind prefixul negativ de la gonos, însemnând progenitură, sugerând deci infertilitatea. În decursul timpului cuvântul a devenit agnos, acesta având semnificaţia de sfânt, pur, cast. Pliniu a folosit cuvântul latin desemnând castitatea – castilas. Termenul latin vitex provine de la vitilium, însemnând coş de nuiele.

Planta era folosită în Grecia şi Roma antică pentru diminuarea dorinţei sexuale. La participarea femeilor la Thesmophoria, al 8-lea festival al fertilităţii închinat zeiţei Demetra, ele s-au împodobit cu florile acestei plante şi frunzele le-au aranjat pe paturi pentru a-şi păstra castitatea. Călugării mănăstirilor din Evul Mediu o utilizau pentru aceleaşi scopuri. Tot din acea vreme, fructul mai era folosit în mănăstirile din Germania, pe lângă suprimant al dorinţelor carnale, şi ca substituent pentru piper, primind astfel denumirea de „piperul călugărilor”. Călugării împrăştiau pleava de mielărea în locurile lor de dormit. Obiceiul de a împrăştia florile plantei în faţa novicilor, pe drumul ce duce la mănăstire, se păstrează şi astăzi în unele zone din Italia.

Ca plantă medicinală, mielăreaua a fost din vechime utilizată pentru răni, probleme abdominale, hidropizie, ipohondrie, hidropizie hepatică, ca remediu natural emenagog, carminativ şi galactogog.

Agni casti fructus conţine ulei esenţial, flavone, iridoide, are proprietăţi hormonale  – stimulează hormonul luteinizant şi antagonizează estrogenii. Este indicat în tulburări hemoragice genitale, în hiper- şi polimenoree, în sindromul premenstrual.

Un preparat standardizat din fructele de mielărea a fost disponibil pe piaţă în Germania încă din anii 1950, acesta fiind recomandat în tratamentul insuficienţei ovariene şi al hemoragiilor uterine. Comisia Germană E recomandă Vitex pentru tratarea problemelor menstruale, mastalgiei şi sindromului premenstrual.

Mielăreaua mai este folosită în tratamentul naturist al chisturilor fibroide şi al infertilităţii, pentru evitarea pierderilor de sarcină cauzate de insuficienţă progesteronică şi ca ajutor pentru eliminarea placentei după naştere, în insuficienţa de corpus luteum, simptome ale menopauzei şi producerea inadecvată a laptelui matern (au fost observate efectele inhibitoare asupra eliberării prolactinei şi dopamin-agonistice); mai poate fi utilă în tratarea acneei la adolescenţi, ca digestivă, sedativă, anti-infecţioasă. 

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.