Acumularea apei în organism, numită și edem, este foarte frecventă și rareori este un motiv de îngrijorare. Cu toate acestea, poate crea disconfort și poate provoca balonare sau proporții nedorite pentru organism. În aceste cazuri sunt recomandate remedii diuretice, care adică fac o persoană să urineze mai des. Urinarea permite organismului să scape de excesul de apă și de sodiu.
În Europa, cultul mesteacănului este atribuit faptului că mesteacănul era unul dintre cei mai vechi copaci postglaciari din nordul Europei. În credința populară germană, este arborele primăverii.
Mesteacănul are și o îndelungată tradiție de utilizare medicinală. Bohn (Heilw. heim. Pflanzen, p. 37.) este de părere că frunzele de mesteacăn au un efect benefic asupra retenției de apă, printre altele; diureza poate fi „destul de abundentă” la folosirea ceaiului din frunze. Winternitz (Bl. f. Klin . Hydrother. 1897, nr. 1.) scrie că: „Efectul ceaiului din frunze de mesteacăn este unul puternic diuretic.”
În funcție de tehnica de extracție, extractele din frunze de mesteacăn conțin cantități diferite de flavonoide (cum ar fi quercetina), glicozide de flavonol (în principal hiperozide și alte glicozide de quercetină împreună cu glicozide de miricetină și kaempferol) și alți compuși fenolici (ESCOP monografii, 2003).
Printre componentele enumerate mai sus, quercetina este menționată ca principalul ingredient activ al frunzelor de mesteacăn. Se presupune o posibilă acțiune sinergică a mai multor flavonoide și componente fenolice.
Diverse flavonoide au fost investigate pentru activitatea lor inhibitoare asupra hidrolazelor neuropeptidice specifice care reglează formarea urinei prin excreția ionilor de sodiu (Borman și Melzig, 2000). Anumite flavonoide, în principal quercetina, și alți compuși fenolici prezenți în mesteacăn pot contribuie la formarea accelerată a urinei (Melzig și Major, 2000). S-a investigat întreg complexul de flavonoide, extras cu apă, etanol (70%) sau butanol. Efectul acvaretic a fost corelat cu cantitatea de flavonoide (Rickling, 1992; Schilcher, 1987, 1990; Schilcher și Rau, 1988; Schilcher și colab., 1989). Nitrații de potasiu conținuți în frunze pot crește acțiunea flavonoidelor (Petkov, 1988).
S-au determinat proporții mari potasiu-sodiu în frunzele uscate de mesteacăn (189:1) și într-un decoct 1% (168:1) (Szentmihalyi și colab., 1998). Conținutul de potasiu al frunzei de mesteacăn poate contribui la efectul diuretic (Schilcher, 1987; Schilcher, 1990; Schilcher și Rau, 1988; Schilcher și colab., 1989). Frunzele de mesteacăn sunt bogate în potasiu, așa că nu provoacă problema de epuizare a potasiului asociată cu medicamentele diuretice convenționale (Conway, 2002).
În studiile științifice realizate de Vollmer încă din 1937, pentru evaluarea efectului, după administrarea orală a unui ceai de frunze de mesteacăn (infuzie) la iepuri, volumul de urină a crescut cu 30% și excreția de clorură cu 48%. La șoareci, volumul urinei a crescut cu 42% și excreția de clorură cu 128%.
Studii mai recente la șobolani au arătat o excreție crescută a urinei după administrarea orală a extractelor apoase și alcoolice bogate în flavonoide (48, 76 și 148 mg/100 ml). Excreția de sodiu, potasiu sau clorură nu a fost afectată. Autorii au concluzionat că efectul diuretic al Betulae folium s-a datorat parțial, dar nu în întregime, flavonoidelor (Schilcher, 1987; Schilcher și Rau, 1988; Schilcher et al, 1989, Bradley, 2006).
Tradițional, frunzele de mesteacăn au fost folosite și pentru purificarea sângelui. Mesteacănul intră în compoziția capsulelor Silueta perfectă, controlul greutății.
