Lichenul de piatră are proprietăți la care nu te-ai fi gândit. Iată ce afecțiuni tratează! – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Lichenul de piatră are proprietăți la care nu te-ai fi gândit. Iată ce afecțiuni tratează!

Sfaturi Practice

Chiar dacă nu e o plantă la fel de populară în gospodăriile românilor precum teiul sau mușețelul, ai toate motivele să „te împrietenești” și să folosești lichen de piatră. E unul dintre cele mai bune remedii pentru gât, datorită conținutului bogat în mucilagii. Însă, pe lângă asta, are multe alte calități. Să le luăm pe rând!

E remediu de bază în tusea uscată. Lichenul de piatră e folosit încă din secolul XVI pentru tratarea afecțiunilor aparatului respirator, de la tuse, bronșită, laringită, inflamații și iritații ale gâtului, până la răceli și viroze în general. Conține polizaharide, cu rol protector pentru mucoase, e fluidizant al secrețiilor bronșice, expectorant, tuberculostatic. În plus, s-a constatat că are un efect antiinflamator comparabil cu cel al ibuprofenului (antiinflamator de sinteză puternic). Deoarece conține mucilagii cu efect calmant, emolient, se regăsește în toate siropurile ce tratează tusea seacă datorită efectului său de a reduce iritația mucoaselor și spasmului căilor respiratorii.

Tratează gastrita și ulcerul. Tot grație cantității mari de mucilagii conținute, lichenul de piatră este util și pentru calmarea iritațiilor tubului digestiv. El formează pe suprafața mucoaselor un strat protector, ajutând astfel la înlăturarea disconfortului gastric. Are efect antiinflamator și, în plus, conține principii active precum acidul usnic, care contribuie la inhibarea dezvoltării bacteriilor. Datorită acestor proprietăți, lichenul de piatră este inclus în capsulele Helicostop, care se folosesc la eliminarea microorganismului Helicobacter pylori, contribuie la calmarea iritațiilor mucoasei gastrice și ajută la reducerea disconfortului gastric.

Se folosește în curele de detoxifiere. Lichenul de piatră este un bun drenor limfatic, ajutând la detoxifierea sângelui.

Întărește imunitatea. Potrivit studiilor, extractul de lichen de piatră este un tonic general, are capacitatea de a elimina particulele străine din organism și de a întări imunitatea.

Bun și pentru creier. Alte cercetări au arătat că polizaharidele din această plantă, administrate oral, pot reface funcția cognitivă, îmbunătățind, astfel, memoria.

Crește pofta de mâncare. Lichenul de piatră stimulează secreția bilei, susține digestia și apetitul.

De asemenea, a fost demonstră acțiunea antibacteriană pe numeroase bacterii vinovate de infecții respiratorii, digestive, genito-urinare, dar și o acțiune antivirală și antifungică (împotriva candidozei).

Importanța lichenului de piatră ca agent anticanceros a fost confirmată în ultimii ani. Mecanismul nu se cunoaște pe deplin. Studiile au arătat doar că el inhibă înmulțirea celulelor tumorale umane de la nivelul pielii și al colonului și le distruge. De asemenea, planta e de mare ajutor bolnavilor care fac chimioterapie, ajutându-i să suporte mai ușor radiațiile tratamentului.

Mai trebuie spus că lichenul de piatră este o plantă blândă, care se poate administra inclusiv sugarilor, femeilor însărcinate și mamelor care alăptează. Mai mult decât atât, este chiar indicat în sarcină, împotriva vărsăturilor (Capsulele Biosept au fost create special pentru a trata infecțiile respiratorii în perioada sarcinii și a alăptării). Se folosește sub formă de ceai, tinctură sau în cadrul siropurilor și capsulelor naturale.

 

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.