Sambucus nigra L. (Adoxaceae)
Socul este una dintre acele plante medicinale care au o reputaţie legendară contradictorie. În antichitate se considera că printre ramurile de soc vieţuiesc spiritele, motiv pentru care acestea nu erau tăiate. La germani socul era un arbust sacru, dedicat zeiţei Freya, iar olandezii considerau că ramurile socului adăpostesc un duh căruia îi cereau permisiunea înainte de a le tăia. Altfel, duhul ar fi bântuit orice obiect fabricat din acel lemn de soc.
Mai multe legende medievale europene menţionează că Iuda, după ce l-a trădat pe Isus, s-a spânzurat de ramuri de soc. Legenda a fost preluată şi în tradiţia populară românească, ce consideră că locul de lângă soc „nu e curat”, şi nu se recomanda să se doarmă sau să se lege vitele sub soc. O legendă din India mărturiseşte că utilizarea continuă a socului garantează longevitatea, putând să vindece omul, în timp, de toate bolile. Nu este de mirare că, până şi tradiţia noastră populară, acuză iniţiativa de a tăia acest arbust.
De peste 4000 de ani, fitoterapeuţii s-au bazat pe florile de soc atunci când au au compus tratamente naturiste pentru a trata astmul şi alergiile. Azi mulţi doctori și oameni de știință redescoperă secretele acestei plante şi efectele sale benefice asupra organismului. În mod tradiţional este folosită pentru curele de detoxifiere a organismului. De asemenea, florile de soc pot ajuta la întărirea sistemului imunitar prin curăţarea ganglionilor limfatici.
Socul este un arbust de 4-5 m, cu tulpina şi ramurile acoperite de o scoarţă cenuşiu-verzuie, având în interior o maduvă albă. Acest caracter îl deosebeşte de socul roşu, care creşte la munte, şi care are maduva de culoare brun-roşcată. Frunzele sunt aşezate opus, fiecare fiind formată din 5-7 foliole, dinţate pe margini. Florile sunt de culoare albă, plăcut mirositoare, aşezate mai multe la un loc, într-un corimb plat. Fructele sunt mici, de culoare neagră, lucioase, având la interior 3 seminţe lunguieţe. Înflorește in lunile mai-iunie. Crește prin păduri, aproape de garduri și prin zăvoaie.
În popor, socul este recunoscut ca plantă de leac şi plantă magică. Florile de soc se culeg, de preferinţă, în zilele însorite şi se usucă în strat subţire, cât mai răsfirate. Florile uscate sunt folosite în scop terapeutic sub formă de infuzii, pulberi sau tincturi.
Principiile active din florile de soc reduc inflamația căilor respiratorii, ajută la eliminarea secrețiilor în exces și măresc rezistența organismului în fața infecțiilor.
Socul conține flavonoide şi bioflavonoide, componente responsabile de efectul diaforetic, de eliminare a toxinelor, cu favorizarea eliminării acestora prin transpirație, iar împreună cu acizii fenolici şi sărurile de K din compoziţie socul prezintă şi un efect diuretic. Este des utilizat în cure de slăbire, afecţiuni renale şi drenarea rinichilor. La nivelul aparatului respirator, florile de soc au acţiune expectorantă prin saponozidele ce reglează secreția bronșică determinând fluidificarea ei și ușurarea expectorației, fiind utilizate şi în astm, unde efectul relaxant al socului calmează bronhospasmul (boabele de soc se pot ușor regăsi într-un sirop de tuse). Mucilagiile din florile de soc determină o acțiune emolientă asupra mucoaselor şi ţesuturilor iritate şi au un efect laxativ prin stimularea peristaltismului intestinal. Fructele de soc sunt de asemenea bogate în vitamine, substanţe minerale şi antociani.
Acest complex de substanţe regăsite în compoziţia socului acţionează antioxidant şi este necesar pentru apărarea corpului împotriva radicalilor liberi. Există suficienţi factori ce favorizează eliberarea radicalilor liberi, aceştia pot afecta reproducerea celulelor, cauzând modificări profunde asimilate cu un risc înalt de cancer. Antioxidanţii puternici din soc luptă împotriva radicalilor liberi, neutralizând aceste toxine înainte ca ele să producă daune semnificative în celule.
Studii recente au arătat faptul că extractul de soc prezintă acțiune antimicrobiană pe coci, atât gram-pozitivi cât și gram-negativi, și, de asemenea, au efect eficient împotriva virusurilor de tip Influenzae.
Extern, se pot face aplicaţii cu pastă din pulbere de flori sau cu un macerat mai concentrat în caz de abcese, conjunctivită, degerături. Socul se mai poate aplica extern şi sub formă de băi sau cataplasme şi este indicat în furunculoze, abcese, arsuri, flictene, deoarece are proprietatea de a fluidifica puroiul şi de a calma durerile. Nu se utilizează florile proaspete aplicate direct pe piele sau pe mucoase deoarece produc eriteme şi roseaţă a pielii.
Din mai până în iunie, România este acoperită de flori albe de soc. Folosită pentru prepararea unei băuturi locale foarte populare, socata, floarea de soc intră, de asemenea, în compoziţia unor băuturi răcoritoare vândute în Marea Britanie sau Japonia. Atenție: socata se prepară numai din flori de soc proaspete, cele uscate devenind toxice în combinaţia care se recomandă pentru prepararea băuturii răcoritoare. Sucul obţinut este un tonic şi un vitaminizant extraordinar în perioada de convalescenţă, precum şi în curele de slăbire, pentru eliminarea surplusului de apă din ţesuturi.Pe timp de iarnă, se poate bea ceai de soc, un remediu naturist cu proprietaţi terapeutice bine cunoscute şi la fel de bun ca socata.
Iată că o tufă de soc, situată în grădina proprie, valorează aproape tot atât de mult cât o farmacie familială.
Încearcă o băutură răcoritoare, cu soc și lămâie. Iată rețeta!
Citește mai multe despre beneficiile aceste plante, aici!
