Munca de birou are avantaje și dezavantaje. Nu transpiri pe căldură, nu te plouă, nu te bate vântul, ai mai mult confort, însă poți să te alegi cu multă celulită și kilograme în plus. Pentru că la un astfel de serviciu, unde îți petreci o treime din viață, riști să cazi foarte ușor în capcana unor obiceiuri periculoase pentru silueta și sănătatea ta.
Sari peste micul dejun
În primul rând, mulți sar peste micul dejun. Grăbiți să ajungă la timp la birou, reușesc abia să ia câteva guri de cafea, acasă, sau își cumpără un covrig de la patiseria din drum. Încearcă să te trezești cu 10 minute mai devreme pentru a mânca ceva bun și sănătos acasă. Pregătește-ți de seara ou fierte, o salată de vinete, brânză, legume... nu trebuie decât să le scoți din frigider. La fel de rapid poți mânca un iaurt sau lapte cu cereale integrale. Dacă nu poți înghiți nimic la prima oră, nu te forța, însă ia-ți ceva la pachet și mănâncă în momentul în care simți foamea.
Programul haotic
Întâlnirile, ședințele, proiectele cu deadline-uri strânse au prioritate, iar prânzul îl iei când apuci. Știi că atunci când depășești cu mult ora de masă, înfometat fiind, vei mânca mult și vei face alegeri nesănătoase. Încearcă, pe cât posibil, să ai un program cât mai ordonat.
Mâncatul pe fugă, lângă tastatură
Cu un ochi la calculator, mai notând ceva, mai răspunzând la un telefon, vei mânca mecanic și vei uita să te oprești. Ca să fii conștient de gust și de fiecare înghițitură, acordă atenție farfuriei, ritualului de masă. Mestecă încet și senzația de sațietate se va instala în mod natural.
Alegerile greșite
Obișnuiești să-ți iei de mâncare un sendviș de la automat, sau să comanzi pizza, sau îți iei din apropierea locului de muncă diverse salate cu sosuri bogate în calorii? Iată un alt motiv al îngrășării. Recomandarea ar fi să-ți iei de acasă, la pachet, mâncare sănătoasă, în care știi ce ai pus.
Ronțănelele și micile tentații
Obișnuiești să ai la birou diverși covrigei, chipsuri și batoane cu ciocolată, din care să ciugulești din când în când? Scapă de acest obicei! Gustările sunt importante, însă nutriționiști recomandă maximum două pe zi, la ore fixe. Apoi, ele trebuie să fie din categoria celor sănătoase, să vină cu un aport de nutrienți și să dea senzația de sațietate. Ne referim aici la fructe proaspete de sezon, iaurt/chefir, nuci/migdale/caju.
Cafele peste cafele
Te simți obosit și cauți să te mobilizezi pentru a te putea concentra? Nu exagera cu băutul de cafea! La fel de bine te pune pe picioare un ceai verde, revigorant și plin de antioxidanți. Pe tot parcursul zilei, hidratează-te! De pe birou nu trebuie să-ți lipsească paharul cu apă sau cana cu ceai medicinal din plante cu diverse proprietăți (detoxifiante, digestive, anti-stres, hepatoprotectoare, pentru întărirea imunității, controlul apetitului, arderea grăsimilor etc.). Pentru mai mult gust și pentru un plus de vitamine, stoarce (în ambele) puțin suc de lămâie.
Statul mult pe scaun
Acesta favorizează și el îngrășarea, apariția celulitei. Nu ezita să te ridici de câte ori ai ocazia și să faci câțiva pași prin birou. Apoi, la finalul zilei, chiar dacă, obosit fiind, tot ce-ți dorești este să ajungi mai repede acasă și să te întinzi în pat, mobilizează-te pentru puțină mișcare! Organismul are nevoie de sport. Chiar și o plimbare în parc e bună, decât deloc. Mișcarea fizică oxigenează creierul, reduce stresul, te va face să te simți tonic, energic, suplu și sănătos.