Milioane de oameni au probleme cu hemoroizii. Potrivit statisticilor, 1 din 4 adulți se confruntă din când în când cu această neplăcere despre care se vorbește parcă în șoaptă, cu rușine. Iată ce ar trebui să știi pentru a trata sau a preveni apariția lor.
Ce sunt hemoroizii
Sunt vene dilatate, localizate în peretele rectului și anusului. Pot fi interni (se dezvoltă în anus, nu cauzează durere, dar se pot rupe și sângera) sau externi (venele hemoroidale externe se pot umfla, inflama, cauzând mâncărime, durere, sângerări).
Stilul de viață responsabil de apariția lor:
– dieta scăzută în fibre și bogată în fast-food
– constipația frecventă
– sedentarismul și statul prelungit pe scaun
– obezitatea
– efortul fizic prelungit sau intens, precum ridicarea de greutăți
– forțarea în timpul defecării pune și ea presiune pe vene
Tratamentul naturist indicat în tratarea hemoroizilor
– În primul rând, e bine să-ți schimbi puțin dieta. Consumă cât mai multe fibre (le găsești în fructe, legume, cereale integrale, semințe de in, tărâțe de psyllium), nuci, alune și pește, pentru conținutul bogat în Omega-3, care ajută la lubrifierea intestinelor. Ceaiurile medicinale de soc, de senna, de scoarță de crușin, coada-șoricelului, rădăcină de lemn dulce sau ceaiul verde sunt indicate pentru efectul lor laxativ.

– Bea multe lichide! Apa creşte fluiditatea conţinutului colonului şi previne constipaţia. De la apă plată, ceaiuri medicinale, sucuri naturale de fructe, până la supe, toate trebuie consumate din belșug.
– Nu amâna nevoia de a merge la toaletă. Cu cât întârzii mai mult, cu atât mai multă apă se absoarbe din fecalele care staţionează în colon, făcând tot mai dificilă eliminarea lor, când, de fapt, este necesar să nu mai pui presiune pe venele hemoroidale.
– Fă mișcare zilnic, evită statul prelungit pe scaun și menține-ți greutatea în limite normale.
– Folosește supozitoare pe bază de plante medicinale: Îți recomandăm supozitoarele Hemorsan de la Fares care umidifică mucoasa rectală, calmează venele hemoroidale și reface zonele afectate, ușurând eliminarea scaunului.
Adaugă comentariu