facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2021-09-28
Vizualizari: 3441
Comentarii: 0
Ghinda de stejar – un produs vegetal cu efect antidiareic, cunoscut și folosit din Antichitate

Speciile genului Quercus, cunoscute și sub numele de stejar, reprezintă un gen important din familia Fagaceae. Este răspândit pe scară largă în pădurile temperate din emisfera nordică și zonele climatice tropicale, în bazinul mediteranean (Portugalia, Spania, Algeria Franța, Italia, Tunisia și Maroc), Asia și America de Nord. Mulți dintre membrii săi au fost folosiți în medicina tradițională pentru tratarea și prevenirea diferitelor tulburări umane.

tratament naturist digestieStejarii au fost întotdeauna respectați de toate popoarele, din cele mai vechi timpuri, în special de persani și israeliți. La greci și romani stejarul era sacru. La teutoni era în relație cu zeul furtunilor, Donar. Cele mai vechi dovezi ale ghindei ca produs alimentar au fost datate la sfârșitul erei mezolitice și găsite în Europa de Vest. În Coasta de Vest a Americii de Nord, ghindele reprezentau mai mult de jumătate din dieta popoarelor native. De asemenea, uleiul obținut din ghindă a fost consumat de popoarele native de sute de ani. Este un ulei de gătit nutritiv, comparabil cu cele obținute din arahide, bumbac, măsline și avocado.

Dar stejarul a avut întotdeauna o bună reputație și în medicină. Dioscorides scria că întregul arbore de stejar are putere astringentă; totuși, cele mai utile le considera ca fiind scoarța și ghindele. Decoctul îl dădea celor care sufereau în stomac, sau de dizenterie. În Evul Mediu proprietățile medicinale ale stejarului erau în general cunoscute de oameni.

Morávek (Herbal Medicines, Praha 1904) afirma cum, cafeaua făcută din ghinda prăjită este potrivită pentru copiii care suferă de diaree severă. Kneipp (Das große Kneippbuch, München 1935), recomanda pentru copiii care se nășteau prea devreme, să fie hrăniți cu un amestec de cafea din ghindă și lapte.

Popoarele indigene, în multe zone ale lumii, folosesc de multă vreme ghindele ca antiseptice și pentru tratarea tulburărilor tractului gastro-intestinal, cum ar fi diareea și hemoroizii.

Ghinda stejarului este considerată o sursă de energie bogată din punct de vedere nutrițional (sursă de carbohidrați, proteine și grăsimi), justificând utilizarea sa ca aliment sau ingredient alimentar, de mii de ani în dieta umană, cum ar fi în producția de pâine sau ca ingredient pentru prepararea cafelei. Ghindele diferitelor specii de stejar sunt utilizate pe scară largă în sistemele de medicină populară pentru vindecarea diareei, a laringofaringitei, a menoragiei, a obezității și a ulcerului gastric.

Toate efectele menționate sunt atribuite compoziției chimice specifice, ghinda conținând în principal cantități mari de carbohidrați, proteine, aminoacizi, lipide și steroli, dar și triterpenoide, flavonoide și taninuri.

Cărbunele medicinal obținut din ghinda de stejar prezintă, de asemenea, proprietăți farmacologice, fiind utilizat ca antidiareic, absorbant al gazelor rezultate din fermentația intestinală, ca dezinfectant și antitoxic.

Ghinda de stejar intră în compoziția capsulelor Enterostop – antidiareic natural.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri