facebook-page-view
Discută cu
medicul Fares
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2019-08-27
Vizualizari: 929
Comentarii: 0
Frumusețea vine din interior. Ce poți să faci pentru sănătatea pielii tale

Ce mănânci se vede pe pielea ta. E un fapt! Anumite alimente bogate în vitamine, minerale, antioxidanți și Omega-3 previn ridurile, fac tenul mai strălucitor și rezistent în fața radiațiilor UV. Alte alimente încarcă pielea, o deshidratează și îi distrug elasticitatea.

Dacă vrei să ai o piele sănătoasă trebuie să fii atentă nu doar cosmeticele folosite sau la tratamentele de înfrumusețare. Acestea acționează doar la suprafață sau acoperă imperfecțiunile. Adevărata frumusețe vine din interior, prin ce mănânci. Îți poți îmbunătăți calitatea pielii și preveni îmbătrânirea ei prematură consumând anumite alimente și remedii pe bază de plante bogate în vitamine și minerale. Iată spre ce să te orientezi!

Vitamina A

Este recomandată în special tenurilor grase sau mixte, predispuse la acnee, deoarece scade producția de sebum. În același timp, stimulează reînnoirea celulară și crește elasticitatea pielii. Un deficit de vitamina A în organism are ca rezultat o piele care se ridează foarte ușor și se vindecă greu. Această vitamină se găsește în alimente de culoare portocalie, care furnizează beta-caroten (cartofi dulci, mango, morcovi, gălbenuș de ou, caise, dovleac), dar și în spanac sau migdale. Pe de cealaltă parte, dacă ai tenul gras, redu consumul de carbohidrați (dulciuri, cartofi, paste, pâine) și de lactate.

Vitamina C

În afară de faptul că întărește imunitatea, stimulează producția de colagen, dă elasticitate pielii și previne ridurile. Tot ea ajută la refacerea țesutului cutanat și apără pielea de efectele poluării, ale fumului de țigară. Se găsește în fructe de pădure, kiwi, citrice, ardei gras, broccoli, pătrunjel etc.

Drojdia de bere

Este un alt remediu pentru combaterea acneei. Conține zinc și seleniu, cu efecte benefice remarcabile în metabolismul pielii. Un deficit de zinc în organism înseamnă piele mai uscată, răni care se cicatrizează mai greu, păr predispus la cădere. Alături de vitamina C, protejează pielea și împotriva radiațiilor UV, astfel că acum, vara, e un aliat de nădejde.

Alimente care elimină toxinele

În mod normal, organismul nostru știe să se curețe singur de toxine, dar când e asaltat de alimente nesănătoare (semipreparate, prăjeli, conserve, alcool) începe să dea semne de oboseală. Acestea se văd în primul rând pe piele, care e ternă, uscată, palidă, apar alergii, erupții cutanate. Pentru a revitaliza pielea e necesar să ții o cură de detoxifiere. Rădăcina de brusture și urzica favorizează eliminarea toxinelor de la nivelul pielii, ceaiurile de păpădie și soc susțin purificarea sângelui, rostopasca și armurariul îmbunătățesc funcțiile ficatului. Mănâncă mai multe verdețuri, fructe și legume crude, renunță la alcool, fumat, fă sport și dormi 7-8 ore pe noapte.

capsule

Suplimente alimentare

Poți lua și suplimente alimentare special concepute pentru sănătatea pielii. Capsulele Piele Sănătoasă înglobează ingrediente atent selecționate din plante (drojdie de bere, rădăcină de brusture, urzică, vitamina C sau coada calului) care au efect antioxidant, stimulează producția de colagen și protejează împotriva radiațiilor UV.

Acizii grași Omega 3 și 6

Ei previn deshidratarea și ridarea pielii, iar un deficit de grăsimi bune în organism se manifestă prin eczeme și leziuni la nivel cutanat. Omega 3 și 6 se găsesc în avocado, pește, uleiuri vegetale presate la rece (de măsline, de migdale, de in) și în fructe oleaginoase (nuci, semințe, migdale, alune, caju).

De evitat

Sarea în exces

Cauzează retenție de apă în țesuturi, ducând la pierderea elasticității pielii.

 Alcoolul

Produce vasodilatație, deshidratează pielea, dându-i un aspect flasc. E responsabil de apariția pungilor sub ochi.

 Zahărul

Este printre cei mai mari dușmani ai pielii. Consumat în cantități mari, o îmbătrânește, distruge fibrele de colagen, favorizează apariția coșurilor.

 

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri