x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!
  • Tip produs
  • Arii de acţiune
  • Afecțiuni
  • Plantă
×
Filtreaza DIN 27 PRODUSE
Ordonează după:
  • Tip produs
    ×
  • Gama
    ×
  • Arii de acţiune
    ×
  • Afecţiuni
    ×
  • Plantă
    ×

CUM TRATEZI CORECT RACEALA LA SUGARI SI COPII MICI

Năsucurile copiilor, pe cât sunt de mici, pe atât de repede atrag virusurile. Chiar dacă ai vrea să-ți protejezi bebelușul de orice fel de boală, trebuie să știi că răcelile sunt normale, ba chiar benefice – așa își construiesc imunitatea. Prin urmare, nu te impacienta când cel mic tușește, are un pic de febră și îi curge nasul. Tot ce trebuie să faci este să gestionezi cu atenție aceste episoade de răceală pentru a le trata repede și bine!

Cât de des este normal să răcească un copil

În copilărie, răcelile sunt dese și scad cu vârsta, pe măsură ce sistemul imunitar se maturizează. Astfel, în primul an de viață, bebelușul poate răci de 8-12 ori. În al doilea an de 6-8 ori. Urmează o altă perioadă sensibilă, când copilul este scos în comunitate, la creșă sau la grădiniță – numărul răcelilor ajunge din nou la 12 pe an sau chiar mai multe. Elevii au, în medie, 10 răceli pe an, adolescenții 7, conform studiilor.

Evident, numărul răcelilor variază în funcție de sistemul imunitar al fiecăruia, de stilul de viață, de expunerea la virusuri. Copiii care au frați/surori se pot îmbolnăvi mai des, căci se contaminează unul pe altul.

Simptomele răcelii la copiii mici

Sunt asemănătoare cu simptomele adulților, adică: rinoree, nas înfundat, tuse, strănut, dureri în gât, dureri de cap, febră moderată (38,3 – 38,9 grade Celsius), stare de oboseală. Bebelușii nu știu să spună ce-i doare. La ei, răceala se manifestă cu stare de agitație, poftă redusă de mâncare și dificultate la înghițire, tuse care se accentuează noaptea, stare de somnolență sau, dimpotrivă, dificultate de a adormi.

Când să suni pediatrul

Dacă febra depășește 39 de grade Celsius, copilul respiră rapid sau cu dificultate, buzele și unghiile se albăstresc, dacă tusea ține mai mult de o săptămână și nu dă semne de ameliorare, dacă bebelușul este apatic, somnoros.

Care e tratamentul potrivit

Din păcate, nu există vreo pastilă-minune pe care să i-o administrezi celui mici, iar răceala să treacă instant. Ea își va urma cursul și va dura, în medie, o săptămână. Tot ce poți să faci este să respecți câteva recomandări, pentru a ușura simptomele, a scurta perioada de convalescență și a preveni complicațiile.

  • Hidratare și iar hidratare. Copilul trebuie să bea mai multe lichide călduțe (lapte praf, ceai, apă, supe și sucuri de fructe proaspăt stoarse).
  • Ai grijă să-i cureți des nasul, pentru a putea respira bine. Secrețiile care stagnează pot duce la sufocare (în cazul bebelușilor), la infecții bacteriene, sau pur și simplu îl forțează pe cel mic să respire pe gură, ceea ce-i va sensibiliza și mai mult gâtul iritat. Pentru a-i curăța nasul, picură-i puțin ser fiziologic sau o soluție salină făcută în casă, apoi extrage mucusul cu o pompiță. O altă soluție pentru fluidificarea secrețiilor este să duci copilul în baie și să dai drumul la apă caldă. Aburul cald înmoaie mucusul și îl face mai ușor de eliminat.
  • Pentru a-i ușura tusea, dă-i un sirop adecvat vârstei. Fitoterapeuții Fares au creat, special pentru sugari și copii mici (3 luni – 3 ani) siropul Bebe Plantusin, făcut exclusiv din plante blânde, cu gust plăcut, eficiente atât pe tusea productivă, cât și pe cea seacă. Un alt sirop care se poate administra chiar începând de la o lună este Bebe Biosept din gama Mami și Bebe. Acesta este un tratament antiviral care ajută la eliminarea microorganismelor din organism, reglează temperatura corpului și întărește imunitatea.

Greșeli de evitat

Nu apela la antibiotice! Răcelile sunt provocate de virusuri, nu de bacterii, astfel că antibioticele nu funcționează.

Niciodată nu-i da unui copil din tratamentul adulților! Copiii au alte doze și alte tipuri de plante recomandate, în funcție de vârstă.

Mierea este un bun remediu naturist pentru gât, domolește tusea și crește imunitatea, însă nu e recomandată copiilor sub un an.

Nu apela la așa-numitele „leacuri ale bunicii”, dacă nu știi să le folosești corect. Cataplasmele cu sare puse pe gât pot provoca arsuri, iar frecțiile cu oțet sau cu spirt, în caz de febră, pot produce intoxicații sau iritații ale pielii. Pentru frecții poți folosi loțiunea Hapciu de la Fares, însă doar la copiii de peste 3 ani.

Și reține că răceala nu e dată de statul „în curent” sau de ieșitul afară într-o zi rece de iarnă. E dată de expunerea la un virus. Mai bine ții copilul departe de aglomerație sau de persoanele bolnave. Ai grijă la imunitate, iar dacă e măricel, învață-l regulile elementare de igienă. Și totul va fi bine!