x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!
  • Tip produs
  • Arii de acţiune
  • Afecțiuni
  • Plantă
×
Filtreaza DIN 27 PRODUSE
Ordonează după:
  • Tip produs
    ×
  • Gama
    ×
  • Arii de acţiune
    ×
  • Afecţiuni
    ×
  • Plantă
    ×

LARINGITA: CAUZE, SIMPTOME ȘI TRATAMENT

Laringita apare atunci când organul fonației, laringele, se inflamează din cauza suprasolicitării sau în prezența unei iritații sau a unei infecții la nivelul acestuia. Laringita poate fi acută, cu o durată mai mică de trei săptămâni, sau poate fi cronică, cu o durată mai mare de trei săptămâni.

Ce se întâmplă când laringele se inflamează

La nivelul laringelui se găsesc corzile vocale, două pliuri ale membranei mucoase care fac posibilă vorbirea. În mod normal, corzile vocale se deschid și se închid lin, formând sunete prin mișcarea și vibrația lor. Însă în prezența laringitei, corzile vocale devin inflamate sau iritate, distorsionând sunetele produse de aerul care trece prin ele. Drept urmare, apare disfonia sau răgușeala, iar în unele cazuri de laringită se poate ajunge la pierderea temporară a vocii.

Cauzele laringitei

Laringita acuta apare ca urmare a suprasolicitării corzilor vocale, dar poate fi cauzată și de o infecție virală sau bacteriană.

În cazul laringitei cronice, cele mai frecvente cauze sunt: refluxul gastroesofagian, infecțiile recurente ale sinusurilor, fumatul activ sau pasiv.

Simptomele laringitei

Principalul simptom care indică această afecțiune este răgușeala sau pierderea temporară a vocii. Acesta poate fi însoțit de altele precum gât uscat sau iritat și tuse seacă.

Aceste simptome sunt, de obicei, ușoare și pot fi tratate prin pauză vocală. În plus, consumul de ceaiuri medicinale (de tei, lichen de piatră, soc) ajută la lubrifierea gâtului și la menținerea sănătății aparatului respirator.

Laringita la copii

Copii mici sunt mai predispuși la laringită, dacă stau frecvent în preajma altor copii. Atât infecțiile virale, cât și cele bacteriene se pot răspândi rapid de la un copil la altul. Laringita poate apărea și atunci când copilul țipă sau cântă mult. Acest lucru determină formarea de denivelări pe corzile lor vocale.

Dacă observi că vocea copilului tău este răgușită sau dacă îți spune că îl doare gâtul, asigură-te că își  odihnește vocea. De asemenea, hidratarea și calmarea gâtului cu ceaiuri și remedii din plante pot fi de un real ajutor în grăbirea vindecării laringitei. Pentru copiii de peste 3 ani, pot fi folosite produse din gama Plantusin, precum Plantusin calmant, comprimate pentru supt, Plantusin pentru gât, comprimate pentru supt și Plantusin pentru copii sirop (cu utilizare de la vârsta de 1 an), în cazul în care răgușeala este însoțită de tuse, și produse din gama Biosept, precum Biosept spray pentru gât și Biosept sirop (cu utilizare de la vârsta de 1 an), atunci când laringita este cauzată de o infecție virală.

Tratamentul laringitei la adulți

Ca și în cazul copiilor, și la adulți hidratarea și pauza vocală sunt necesare în procesul de vindecare a laringitei. Pe lângă aceste recomandări, pot fi folosite și remedii naturale, precum cele din gama Plantusin, pentru calmarea iritațiilor gâtului și a tusei, din gamele Biosept și Hapciu, când laringita este cauzată de un virus, și din gama Biomicin, atunci când laringita apare în urma unei infecții bacteriene la nivelul tractului respirator.

Sfaturi de prevenție

Pentru a preveni afectarea laringelui și, implicit, a corzilor vocale, este indicat:

  • Să eviți fumatul
  • Să limitezi consumul de alcool și băuturi cu cofeină
  • Să te speli pe mâini în mod regulat pentru a reduce riscul virozelor și infecțiilor bacteriene
  • Să eviți expunerea la substanțe chimice toxice
  • Să eviți alimentele care provoacă indigestie sau arsuri gastrice.