x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!
  • Tip produs
  • Arii de acţiune
  • Afecțiuni
  • Plantă
×
Filtreaza DIN 4 PRODUSE
Ordonează după:
  • Tip produs
    ×
  • Gama
    ×
  • Arii de acţiune
    ×
  • Afecţiuni
    ×
  • Plantă
    ×

TIPURI DE HEMORAGII UTERINE: CE E NORMAL ȘI CE NU

În mod normal, menstruația apare la fiecare 28 de zile, are o durată medie de 4-5 zile, timp în care femeile pierd aproximativ 80 de mililitri de sânge. Însă nu la toate doamnele și domnișoarele lucrurile funcționează chiar ca la carte. Există hemoragii uterine anormale care apar ocazional sau frecvent și care provoacă atât disconfort, cât și îngrijorări.

Ce se întâmplă în timpul unui ciclu menstrual, cum apare sângerarea? Atunci se elimină mucoasa endometrială, acel strat de țesut cu sânge care crește lunar în interiorul uterului, în așteptarea unei posibile sarcini. Uneori, mucoasa este eliminată incomplet și neregulat, determinând hemoragii uterine anormale.

3 situații de hemoragii uterine anormale

  • Cele foarte abundente, din timpul menstruației (menoragie).
  • Tot cele din timpul menstruației, dar care durează mai mult de 8 zile.
  • Când apar sângerări în afara ciclului menstrual. Această problemă poartă denumirea de metroragie și e cauzată de mici eliminări de mucoasă endometrială care este fie instabilă, fie prea groasă. Metroragia este întâlnită la circa 13% dintre femei, în special la cele de peste 40 de ani. Endometrioza, dezechilibrele hormonale, anumite medicamente sau boli, dar și traumatismele locale pot duce la hemoragii uterine în afara perioadei normale de menstruație.

Tot ce trebuie să știi despre hemoragiile uterine

Hemoragiile uterine apar din cauza unor dezechilibre hromonale, care duc la dezvoltarea în exces a endometrului. În final, acesta se rupe și se elimină sub forma unui flux abundent de sânge. Disfuncția ovarelor, un fibrom uterin sau anumite medicamente sunt alte posibile cauze.

Este greu să evaluezi cât sânge pierzi. Totuși, poți spune că ai hemoragie abundentă dacă simți nevoia de a folosi un absorbant mai mare, dacă trebuie să-l schimbi o dată pe oră, inclusiv pe timpul nopții, dacă activitățile obișnuite, de zi cu zi, îți sunt afectate.

Menoragia, sau sângerarea abundentă din timpul ciclului menstrual, se poate trata cu medicamente ce includ antiinflamatoare nonsteroidiene, contraceptive orale sau progesteron administrat oral. Dacă vrei un remediu natural, eficient, special creat pentru această problemă, poți încerca Normoflux de la Fares. Sunt capsule din plante atent selecționate și combinate, cu efect vasoconstrictor și tonic uterin. Reduc sângerarea, o mențin în limite normale și asigură funcționarea sănătoasă a uterului.

În cazul în care medicamentele și remediile naturale nu sunt suficiente, se poate recurge la intervenții chirurgicale, recomandate de medic în funcție de cauzele diagnosticate.

Complicațiile hemoragiilor uterine

Fie că sunt abundente, în timpul ciclului, fie că durează prea mult sau apar mai des decât e normal, pierderea semnificativă de sânge poate duce la anemie. Femeile aflate în această situație se pot simți obosite, slăbite, fără vlagă, cu dificultăți de respirație. Durerile severe sunt alte neplăceri asociate cu hemoragiile uterine anormale.

Pe lângă aceste complicații, trebuie menționat că, dacă acest proces de eliminare neregulată a mucoasei uterine se tot repetă, în timp, pot apărea celule precanceroase, crescând astfel riscul de cancer endometrial. Așadar, e necesar să mergi la medicul ginecolog, care îți va face o serie de analize și ecografii pentru a descoperi cauza sângerărilor anormale cu care te confrunți.