Panax ginseng C.A. Meyer
Panax ginseng este o specie ierboasă, cu rădăcini tuberizate şi puternic ramificate, în formă de om, frunze penat-compuse, cu fructele bace roşii.
Panax derivă din cuvântul grecesc panakeia (pan = tot, akos = vindecare), via latinescul panacea, însemnând „remediu pentru orice”. Denumirea ginseng conţine gin (shin, jen), care înseamnă „fiinţă umană”, şi seng sau shen, care descriu rădăcina cărnoasă, amăruie; împreună semnifică „rădăcină cărnoasă, amăruie, în formă de om”.
Există mai multe specii de Panax, două fiind cel mai mult folosite – Panax ginseng şi Panax quinquefolius (ginseng american).
Panax ginseng este o binecunoscută plantă medicinală nativă în China şi Coreea, utilizată în Asia de Est ca remediu natural de mii de ani. A fost descoperit cu 5000 de ani în urmă în Munţii Manciuriei, China. Probabil iniţial utilizat ca aliment, a căpătat rapid admiraţie pentru puterile sale revigorante şi reîntineritoare, forma umană a rădăcinii devenind un simbol al armoniei divine pe pământ. Din secolul III d.H., cererea Chinei pentru ginseng a creat o afacere prin care Coreea obţinea din China mătase şi medicamente în schimbul ginsengului.
Ginseng a fost introdus în Europa în Evul Mediu de către comercianţii arabi, dar utilizarea sa a fost interzisă, forma sa umană fiind total opus interpretată şi fiind considerată un „lucru maur diavolesc”. Proprietăţile terapeutice ale rădăcinii au devenit cunoscute doar din secolul XVII, când danezii au realizat incursiuni navale, concurând monopolul iberic comercial pe mare. Willem Piso (1611-1678) a scris prima monografie a plantei, intitulând-o „Ninzin”, aceasta fiind urmată la scurt timp de diverse opini ale experţilor. Mulţi medici europeni au fost suspicioşi în privinţa mult-lăudatelor proprietăţi vindecătoare, pentru acest motiv planta fiind omisă din farmacopee până în jurul anilor 1800. Utilizarea eclectică a ginsengului a inclus oboseala, infertilitatea, afecţiunile hepatice, amnezia, răcelile, menopauza şi disfuncţiile erectile. Până în anii 1900, cererea pe piaţa internaţională a depăşit capacitatea de furnizor a Coreei, aceasta începând cultivarea plantei în scopuri comerciale.
Începând din 1972, cu un grup de cercetători americani, s-a lucrat la elucidarea compoziţiei chimice şi a eficacităţii plantei. În prezent, ginsengul este unul din cele mai examinate tratamente naturiste.
Compuşii activi principali ai ginsengului sunt reprezentaţi de diverse grupuri de saponine steroidice, reunite sub denumirea generică de ginsenozide, considerate a avea efect adaptogenic, transformate fiind în substanţe farmacologic active de către microorganismele intestinale.
Experimentele farmacologice moderne au dovedit că ginsengul conţine şi alţi constituenţi (polizaharide, peptide, alcooli poliacetilenici etc) având acţiune asupra sistemului nervos central, efect neuroprotector, imunomodulator, anticancer, antioxidant, imunostimulent etc. Recent s-au evaluat în studii clinice efectele sale benefice asupra performanţelor fizice şi psihomotoare, funcţiei cognitive, diabetului, factorilor de risc cardiovascular şi asupra calităţii vieţii.
Ginseng este astăzi un component arhicunoscut al produselor naturiste de pe piaţa noastră.
