Volbura

Convolvulus arvensis L.

Volbura sau rochiţa rândunicii, este o specie ierboasă din familia Convolvulaceae, perenă, volubilă, lungă de 20-100 cm, cu rizom lung şi subţire, cu frunze alterne, sagitate; flori albe, solitare la axila frunzelor, cu diametrul de 2-3 cm, cu corola răsucită în boboc; fructele sunt capsule sferice. În scopuri medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei în timpul sau înaintea înfloririi.

Denumirea convolvulus provine din latinescul convolvere, care înseamnă răsucire / înfăşurare, iar arvensis înseamnă de câmp.

Dioscorides, în secolul I D.H. credea că această plantă poate opri sângerările interne şi poate ajuta la vindecarea rănilor.

În Europa erau diferite superstiţii legate de volbură, una dintre ele consta în credinţa că viperele îşi făceau cuibul sub volbură, iar în unele părţi din Anglia se spunea că dacă o femeie tânără culege florile de volbură, cineva la care ţine va muri. Altă superstiţie era acea că dacă cineva culege florile va fi furtună cu tunete, din acest motiv erau denumite florile tunetului.

Prima înregistrare a volburei în America de Nord a fost în 1793 în Virginia. În Americi a ajuns probabil în balastul navelor dar se poate şi să fi contaminat alte seminţe importate.

Părţile aeriene le volburei conţin 2-3% rezine (convolvulină, jalapină), tanin şi prezintă acţiune purgativă.

Rădăcina conţine de asemenea rezine (4,9%) şi în medicina populară este considerată colagogă, diuretică, laxativă şi puternic purgativă. Sucul din rădăcină era utilizat pentru tratamentul febrei. Ceaiul preparat din flori este laxativ şi este de asemenea utilizat în tratamentul febrei şi al rănilor. Ceaiul rece preparat din frunze este laxativ şi util în spălături externe pentru muşcăturile de păienjeni; administrat intern se consideră că reduce fluxul menstrual abundent. Alte utilizări citate în istoricul plantei: în artrite, colici, conjunctivite, edem, flatulenţă, indigestie şi paraziţi intestinali.