Viță de vie – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Viță de vie

Vitis vinifera L.

Liană din familia Vitaceae, originară din nordul şi sudul Africii şi din sud-vestul Europei, cu cârcei şi frunze palmate, florile grupate în racem simplu, mici, galbene-verzui, şi fructele bace cunoscute sub numele de struguri.

Se crede că viticultura a început în Transcaucazia în zona Armeniei şi Georgiei de astăzi, cam prin mileniul IV Î.H.

Subspecia de struguri care era cultivată atunci, şi a fost apoi îmbunătăţită, a fost Vitis vinifera sylvestris, care încă se găseşte în acele zone în flora spontană. Toate varietăţile importante de viţă cultivate în Europa provin din această specie, care a suferit şase milenii de modificări genetice prin cultivare şi selecţie. Există dovezi fizice sub forma de coji şi sâmburi de struguri cultivaţi, că viticultura s-a răspândit în Egipt şi Mesopotamia în mileniul IV Î.H. şi în Creta în mileniul III Î.H.

Cea mai timpurie dovadă a viticulturii este o amforă descoperită la Godin Tepe în Munţii Zargos, în nord-vestul Iranului, datând din 3500 Î.H., care pare să conţină pete roşii de taninuri şi acid tartaric din vinul roşu. Codul lui Hammurabi, regele Babilonului (1750 Î.H.) conţinea primele referinţe reglementative descoperite privitoare la vin şi piaţa vinicolă.

Într-o legendă persană, se spune că regele Jamshid a alungat o femeie din haremul său, iar aceasta, descurajată şi cu gândul la sinucidere, a găsit în cămara regelui un vas pe care scria „otravă” conţinând rămăşiţe de struguri stricaţi şi consideraţi necomestibili. După ce a băut fructele fermentate, ea şi-a îmbunătăţit moralul, şi astfel şi-a luat descoperirea şi a dus-o regelui, care a devenit atât de îndrăgostit de noua băutură, încât nu numai că a acceptat femeia înapoi dar a decretat de asemenea ca toată cultura de viţă din Persepolis să fie dedicată fabricării vinului.

Se mai ştie că, prima dată fenicienii, apoi grecii, au ajutat la răspândirea viticulturii în zona mediteraneană şi în Valea Rhonului în Franţa. Etruscii au introdus prima dată viticultura în nordul Italiei, apoi grecii în sudul Italiei. Romanii au adoptat şi ei viticultura, apoi legiunile lor înaintând prin Europa, au cărat efectiv cu ei butaşii de viţă. Viticultura era deja prezentă în Valea Rhonului, dar romanii au ajutat la răspândirea ei în Germania şi apoi în Anglia în secolul III, unde a înflorit pentru o vreme, ca apoi să regreseze în Evul Mediu Timpuriu, şi înflorind apoi din nou în perioada Medievală până prin anii 1300-1400, când la latitudini de 54°N a regresat din nou din cauza răcirii climei.

Din vremuri antice, au fost atribuite strugurilor şi frunzelor de viţă efecte benefice pentru sănătate, aşa cum confirmă numeroase „reţete” descrise în papirusurile egiptene, tabletele sumeriene, scierile lui Hippocrate din Cos (secolele IV-V Î.H.), Celsus (sec. I D.H.), Galen (130-201 D.H.) şi Paracelsus (1493-1541).

Cunoştinţele asupra potenţialului medicinal al viţei de vie pot fi găsite mai departe în istorie, fiind menţionate încă dintr-o ediţie din 1585 a cărţii „Dodoens’ A Nievve Herball or Historie of Plantes” fiind indicat pentru apetit, digestie, odihnă şi somn. Vinul a fost prezent în mai toate farmacopeele din secolele XVII-XVIII fiind recomandat fie ca atare fie ca bază de macerare.

Şi în medicina românească de la mijlocul secolului trecut strugurii erau consideraţi un factor terapeutic din ce în ce mai important prin abundenţa lor de substanţe nutritive. Cura cu struguri era considerată un mijloc terapeutic recomandabil persoanelor suferinde de dispepsii şi diverse tulburări funcţionale provenite dintr-o atonie gastro-intestinală, ori contra stărilor de cloroanemie, tuberculoză incipientă şi scrofuloză, neurastenie, constipaţie, ciroză, unele dermatoze, artritism etc., precum şi în bolile avitaminozice. Se citează chiar cazuri de vindecare a ascitei consecutive cirozei hepatice prin întrebuinţarea zilnică a 400 grame struguri. Strugurii conţin în mare glucoză şi levuloză, materii azotate albuminoide, materii pectice, mucilagii, uleiuri esenţiale şi grase, acid tartric, săruri minerale şi vitamine.

Frunzele de viţă sunt bogate în flavonoide, incluzând antocianine, proantocianidine oligomerice etc.

În Europa, frunzele de viţă sunt documentate în literatura medicală tradiţională pentru proprietăţile lor astringente şi homeostatice, fiind recomandate în tratamentul diareei, sîngerărilor, hmoroizilor, venelor varicoase şi altor afecţiuni circulatorii venoase.

În medicina tradiţională turcă, frunzele de viţă sunt cunoscute ca având un efect diuretic, în timp ce sucul din frunze a fost folosit pentru spălături oculare.

Populaţia indigenă nativă nord-americană folosea un ceai din frunzele unei rude, strugurii vulpii (Vitis labrusca L.) pentru tratamentul diareei, pentru hepatite, dureri de stomac şi extern pentru reumatism, dureri de cap şi febră. În medicina indiană viţa este folosiă pentru dureri de cap, disurie, scabie, afecţiuni ale pielii, gonoree, hemoroizi şi vomă.

Reconstituiri ale literaturii terapeutice din Franţa au relevat o lungă istorie a utilizării în medicina populară, unde viticultorii francezi culegeau frunzele în acelaşi moment cu strugurii, pentru a face din ele infuzie şi pastă pentru cataplasme. Infuzia era pusă în sticle şi consumată regulat în cantităţi mici. Pasta din frunze era folosită pentru tratamentul picioarelor umflate şi dureroase.

În zilele noastre, extractele din frunzele de struguri sunt folosite în produse medicamentzoase moderne recomandate în afecţiuni venoase, şi pentru efectele lor benefice asupra microcirculaţiei. Mai există dovezi ale utilizării frunzelor de viţă în Italia, unde în 1957 preparatul Bioseda a fost testat în afecţiuni vasculare ginecologice, producând un efect pozitiv asupra fragilităţii capilare. În anii 1960 în Germania s-a realizat un studiu a eficacităţii unui produs conţinând extract uscat din frunze, asupra venelor, în 1969 preparatul respectiv fiind înregistrat ca produs medicinal indicat în varice, flebite, tromboflebite, crampe musculare şi edeme ale gambelor.

În utlimii ani s-au descoperit efectele pozitive asupra sănătăţii ale unor extracte din sâmburii de struguri, acestea având proprietăţi antiaritmice, antiaterosclerotice, cardioprotectoare, antioxidante etc., iar resveratrolul din coaja strugurilor a devenit o substanţă din ce în ce mai cunoscută, şi cu cât mai studiată, cu atât mai mult se descoperă efectele sale benefice asupra sănătăţii.

 

Frunzele de viţă de vie le ragăsim şi în produsele FARES: ceai VENOTONIC, extractul din seminţele de struguri şi extractul din struguri standardizat în resveratrol şi în proantocianidine în capsulele ANTIOXIDANT – ANTIAGING, iar pulberea din sâmburi de struguri şi din crenguţe carbonizte în produsul RUMEX CARBO.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Asocieri recomandate

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.