Vinarița

Asperula odorata L.

Plantă erbacee perenă din familia Rubiaceae (ca şi arboraşul de cafea), cu rizom şi tulpină aeriană tetramuchiate, cu frunze dispuse în verticile alături de stipele de formă asemănătoare. Florile mici, albe, grupate în cime laxe la vârful tulpinii, cu corola din patru petale în formă de pâlnie; fructul este format din două nucule unite. Se recoltează părţile aeriene ale plantei chiar înainte de înflorire, în mai-iunie, şi trebuie utilizată cu precauţie, respectându-se dozele de siguranţă.

Vinariţa a fost mult utilizată în scopuri medicinale în Evul Mediu, având o bună reputaţie ca agent extern pentru răni şi tăieturi iar intern pentru tratarea afecţiunilor digestive şi ale ficatului. Lonicerus (Kreuterbuch, 1564) o considera un excelent remediu hepatic, precum şi un bun întăritor pentru splină, utilă în hepatită şi ulcere.

Frunzele sale proaspete, zdrobite, erau aplicate pe răni pentru efectul vindecător, iar mai demult un decoct concentrat din planta proaspătă era folosit ca şi cordial şi stomahic. Se spunea că planta este bună pentru a elimina obstrucţiile biliare.

În Evul Mediu mai era folosită pentru a fi agăţată şi presărată în biserici, în special de zilele sfinţilor Barnabas şi Petru, când abundau buchetele de cimişir, vinariţă, lavandă şi trandafiri. Era păstrată, de asemenea, printre piesele de lenjerie, ca şi lavanda, pentru a îndepărta insectele, sau la confecţionarea saltelelor.

Haller (Haller, medicine. Lexicon, 1755) cunoştea, de asemenea, faptul că planta este utilă pentru ficat şi pentru vindecarea rănilor. Osiander (Volksarzneymittel, 1829) o desemna ca antitusivă. Aschenbrenner (1851) o recomanda ca diuretic şi diaforetic. În medicina populară germană era folosită pentru litiază biliară şi hidropozie.

În Germania, unul din favoritele vinuri albe încă este făcut prin îmnuierea plantelor proaspete în vinul de Rin. Acest lucru face din el o băutură specială şi încântătoare cunoscută sub numele de Maibowle, care este consumată de 1 mai.

Letonienii obţineau un brandy diluat cu apă pentru dureri, iar după Kneipp (1935) un ceai cald din vinariţă aducea uşurare în problemele abdominale.

Vinariţa conţine acid l-ascorbic, cumarine şi flavonoide, glicozide iridoide (asperulozida), iar pe lângă acestea acizii citric, malic şi rubicloric, precum şi acidul tanic.

În fitoterapia actuală se foloseşte pentru proprietăţile sale tonice, diuretice şi antiinflamatoare. Frunzele sunt considerate antispasmodice, cardiace, diaforetice, diuretice, sedative. Infuzia este utilizată în tratamentul insomniei şi tensiunilor nervoase, a venelor varicoase, obstrucţiilor biliare, şi icterului.

Cumarinele din plantă previn coagularea sângelui, astfel fiind folosită ca şi sursă de cumarine pentru remediile anticoagulante. Asperulozida, substanţă conţinută de mai multe din plantele genului, poate fi convertită la prostaglandine, conferindu-le acestora un mare interes pentru industria farmaceutică.

Un remediu homeopatic din plantă este folosit în tratamentul inflamaţiilor uterine.

În studii foarte recente asperulozida a arătat potenţiale proprietăţi împotriva obezităţii prin suprimarea dezvoltării ţesutului adipos alb, a trigliceridelor plasmatice şi a acizilor graşi liberi, în modele murine (şoareci) de sindrom metabolic.

 

Sursă foto: wikimedia
Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.