Vâscul

Viscum album L.

Specie parţial parazită din familia Loranthaceae, parazitând arbori precum mărul, plopul, bradul, mesteacănul, frasinul, cu tulpină cu ramificaţie dichotomică, cu frunzele invers ovate dispuse opus, sempervirescente, formând tufe globuloase ce se menţin pe planta gazdă prin haustori puternici; flori unisexuate dioice, grupate câte trei, fructele sferice, albe. Materialul vegetal de interes farmaceutic – frunzele cu rămurelele – se recoltează de pe mesteacăn, frasin, brad, măr, acestea fiind considerate cele mai bune gazde pentru obţinerea remediului medicinal natural. Recoltarea se face în lunile de iarnă, când se pot depista mai uşor şi se evită confuzia cu vâscul de stejar, cu frunzele caduce, acesta considerându-se a fi fără utilizări medicinale.

Ca plantă medicinală, vâscul este bine cunoscut din antichitate, Plinius vorbind despre un vâsc folosit contra epilepsiei; Albert cel Mare îl arată ca leac contra ciumei. În mitologia greacă era asociat cu lumea subpământeană; aici,”creanga sacră” reprezenta cheia cu care un muritor în viaţă ar putea intra în lumea de dincolo şi reveni înapoi în lumea celor vii nevătămat, aşa cum spune povestea lui Aeneas. Druizii utilizau planta ca afrodisiac, iar în legendele scandinave simboliza pacea şi iubirea. Se credea că vâscul îndepărtează tot răul, spiritele rele şi vrăjile, fiind purtat uneori ca amuletă protectoare. Mai exista credinţa că vâscul dăruieşte fertilitate şi abundenţă. În Europa este strâns asociat cu sărbătoarea Crăciunului, fiind foarte căutat şi utilizat ca decor, existând o străveche tradiţie a sărutului sub buchetul din vâsc.

La noi în ţară, medicina ştiinţifică a secolului trecut constata că vâscul influenţează în mod deosebit circulaţia sângelui scoborând tensiunea şi rărind pulsul, acest fenomen având loc la foarte scurt timp de la administrarea extractului de vâsc. În cazurile de arterioscleroză sau în tulburările funcţionale renale, atunci când exista o tensiune mare a sângelui cu dureri de cap, nesiguranţă în mers, alterarea atenţiei şi judecăţei în urma întrebuinţării mai îndelungate a unui preparat de vâsc se observa cum tensiunea scădea treptat şi fenomenele morbide dispăreau, bolnavul recăpătându-şi sănătatea.

După observaţiile a diverşi cercetători colina din vâsc influenţa schimburile hormonale având astfel impact asupra funcţionării sistemului vascular. S-a constatat că durerile de cap, congestiile cerebrale şi stările de ameţeală cedau la o mai lungă întrebuinţare a vâscului; în hemoptizii întrebuinţarea acestei plante aducea un efect aproape momentan datorită scăderii aproape instantanee a presiunii arteriale.

Medicina populară românească cunoştea faptul că ceaiul de vâsc opreşte toate sângerările şi îl dădea asociat cu traista ciobanului ori cu coada calului; pulberea de vâsc era considerată un puternic vermifug pentru copii. Unii medici ai vremii mai recomandau vâscul contra isteriei, convulsiilor, epilepsiei, ameţelilor etc.

 

În prezent, preparatele din vâsc sunt foarte utilizate în ţările vorbitoare de limbă germană ca metode complementare şi alternative în tratamentul adjuvant al cancerului.

Componentele farmacologic active din vâsc sunt considerate în principal lectinele şi viscotoxinele; pe lângă acestea mai conţine saponine triterpenice, aminoacizi, amine.

Din investigaţiile preclinice s-au putut deduce dovezi experimentale asupra efectului de reducere a presiunii sangvine.

 

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.