Trandafir

Cultura trandafirului, regina florilor, aşa cum o numeşte deja Sappho, a început probabil marşul său triumfal din zona indo-europeană, patria lor. Nenumărate legende antice sunt legate de creaţia lor. Conform tradiţiei, se spune că trandafirul a rămas pe Pământ ca rest din primul răsărit de soare şi, potrivit alteia, a izvorât din spuma mării odată cu Afrodita.

În orice caz, frumuseţea şi harul florilor au atras admiraţia şi atenţia diferitelor popoare din cele mai vechi timpuri şi a determinat, de asemenea, utilizarea petalelor în scopuri cosmetice, dietetice şi medicinale.

Datele fosile indică faptul că speciile Rosa există pe planetă de cel puţin 40 de milioane de ani. Cele mai vechi înregistrări istorice pe tăbliţele mesopotamiene cu scriere cuneiformă indică faptul că trandafirul a devenit cunoscut oamenilor în urmă cu aproximativ 5.000 de ani.

Tăbliţele asiriene spun despre apa de trandafiri și trandafiri. Textele cuneiforme indică, de asemenea, că trandafirii nu au fost supuşi direct distilării, ci fierberii cu apă pentru a produce apă aromată. Cantitățile foarte mici prescrise, mai puțin de un carat (0,2 g), ilustrează cât de prețios a fost acest preparat.

În Persia, grădinile de trandafiri (gulistane) existau deja din cea mai veche Antichitate. Scrierile chinezeşti şi sanscrite ştiu multe despre parfumul florilor, iar uleiul de trandafir obţinut prin amestecarea frunzelor cu grăsimea a jucat un rol major în procesele de îmbălsămare, în cultul religiilor. Pentru egipteni, trandafirii erau consideraţi un remediu universal. Herodot, care scrie despre un trandafir cu de şaizeci de petale, probabil Rosa centifolia, laudă minunatele grădini de trandafiri ale regelui Midas din Tracia. Numele Rosa centifolia se întâlneşte pentru prima dată la Theophrast şi Plinius.

Pentru medicii greci şi romani, trandafirii erau consideraţi un agent astringent şi răcoritor. Dioscorides recomanda frunzele uscate fierte în vin pentru dureri de cap, ochi, urechi şi uter şi oferea instrucţiuni precise pentru producerea unui ulei de trandafir (nu uleiul distilat, ci un ulei gras puternic aromat) şi a unor pastile de trandafiri. Potrivit Celsus, uleiul de trandafir a fost utilizat în special pentru producerea de supozitoare împotriva tulburărilor uterine.

Johannes Actuarius, un doctor care a locuit la Constantinopol la începutul secolului al XII-lea, este unul dintre cei mai vechi scriitori care au menţionat apa de trandafiri distilată. El o recomanda pentru boli de ochi. Trandafirul utilizat în farmacii, Rosa gallica officinalis, consemnat pentru prima dată în secolul al XIII-lea, a fost baza unei mari industrii din regiunea Provence, Franța. Era preparat sub formă de jeleuri, pulberi și uleiuri; se credea că acest trandafir vindecă o multitudine de boli. În Evul Mediu, trandafirul a fost utilizat ca remediu pentru depresie.

O separare a uleiului de trandafir şi a apei de trandafiri a fost observată abia în 1580 de către Rossi și Porta. În Persia a dominat comerţul cu apă de trandafir şi ulei de trandafir până în secolul al XVII-lea.

Cultura şi industria de trandafiri s-au răspândit foarte repede în India, Arabia, Tunis, Alger, Maroc, Asia Mică, Bulgaria și Turcia. În Franța și Germania, cultura trandafirilor pentru extragerea uleiului (din Rosa damascena) a început abia în secolul al XIX-lea.

Trandafirii au mai fost utilizaţi şi sub formă de sirop de trandafir, miere, zahăr, conserve, oţet, ulei şi pulbere, aşa cum a descris Bock în Kreutterbuch, unde lăuda preparatele de trandafiri pentru febră, pentru întărirea inimii şi creierului, „înmuierea burticii dure”, extern pentru „stomacul fierbinte”, în „boli colerice fierbinţi” şi dureri de cap; el a prescris fructele de trandafir împotriva gonoreei şi dizenteriei.

1. Haller (1755) laudă puterea vindecătoare a trandafirului, în special ca tonic cardiac şi nervos.

La începutul secolului trecut Rosa centifolia și R. damascena mai erau utilizate foarte rar în medicină. Flores Rosae (Flores Rosarum) se adăuga la speciile uşor astringente care erau administrate intern şi extern pentru gargară. Aqua Rosae, un distilat din frunzele proaspete, servea extern ca o componentă a diferitelor ape cosmetice, Extractum Rosae fluidum extern pentru întreţinerea gurii şi a dinţilor, Oleum Rosae ca şi corector de miros în ape de gură. Siropul de trandafir, Sirupus Rosae, se administra ca şi corector de gust al remediilor interne.

Ca astringente uşoare, petalele de trandafir erau, de asemenea, folosite ocazional în diaree. Apa de trandafir era recomandată de Pfleiderer, Ulm, ca liniştitoare pentru inimă şi nervi.

În medicina tradiţională ayurvedică din India, trandafirii sunt consideraţi astringenţi şi ca având proprietăţi tonice cardiace şi cefalice. Petalele sunt utilizate pentru ameliorarea hemoragiei uterine şi sunt aplicate local pentru ulcerul oral.

În prezent, preparatele din flori de trandafiri sunt utilizate mai mult în soluţii orofaringeale pentru igiena gurii şi gâtului şi în caz de inflamaţii ale mucoaselor orale şi faringiene, în infuzii cu utilizare oculară în conjunctivite, sub formă de ceaiuri recomandate intern în diaree, local ca şi calmante şi antipruriginoase, împotriva inflamaţiilor pielii.

În aromaterapia modernă, uleiul esenţial de trandafir este utilizat în insomnie, dureri de cap, migrene, tensiuni nervoase şi emoţii generate de stres.

Se raportează că uleiul esențial de trandafir conţine în principal citronelol, geraniol, nerol, linalool şi feniletilalcool şi are efecte astringente, antispasmodice, antiinflamatorii, analgezice, antidepresive, sedative, hipnotice, antiseptice, bactericide, cicatrizante, emenagoge, hemostatice, stomahice, hepatice și laxative.