Țintaura – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Țintaura

Centarium erythrarea Rafn (Centaurium umbellatum)

Specie erbacee din familia Gentianaceae, anuală sau bienală, erectă, simplă, sau ramificată la partea superioară; tulpina cu patru muchii, frunzele obovate, scurt peţiolate, dispuse în rozetă, cele tulpinale opuse, alungite şi sesile, cu 3-5 nervuri arcuate; florile grupate în cime bipare, corimbiforme, terminale, cu petale de culoare roz. Se recoltează părţile aeriene ale plantei, vara, în perioada înfloririi.

Denumirea de Centaurium derivă din grecescul kentaúreion, creatură mitologică cu cap şi trunchi de om şi restul corpului de cal. Centaurii se spunea că sunt maeştrii vindecărilor. Pliniu scria că centaurul Chiron a folosit această plantă pentru a-şi vindeca rana produsă piciorului său de o săgeată otrăvită cu sângele Hydrei. Denumirea erythraea derivă din grecescul erythros = roşu, desemnând culoarea florilor plantei. Romanii numeau această plantă cu gust amar Herba felis terrae (sau Fel Terrae), ceea ce înseamnă „planta fierii pământului”.

Se crede că este „Graveolentia Centaurea” a lui Virgilius, căreia Lucretius îi atribuia epitetul mai semnificativ de tristia (tristă), în relaţie cu amăreala sa la fel de intensă, amăreală căreia i se datora efectul tonic şi vindecător.

Se considera că dintre toate plantele tonice amare, stimulente ale apetitului, ţintaura este cea mai eficientă, combinând şi proprietăţile antiseptice ale genţianei şi ale trifoiştei de baltă. În antichitate a fost folosită ca febrifug în atacurile de febră intermitentă, în dismenoree, şi ca sedativ.

Conform lui Kneipp (1935) ţintaura prezintă proprietăţi de curăţare a sângelui şi este utilizată pentru afecţiuni gastrointestinale, iar Madaus (1938) afirmă că este cel mai bun remediu contra senzaţiei de arsură cauzată de sucurile gastrice. Steinmetz (1954) descrie planta Erithraea centaurium ca fiind un stomahic amar şi febrifug, recomandată în cloroză şi icter; de asemenea purifică sângele, favorizează menstruaţia şi îmbunătăţeşte apetitul. Bisset (1994) menţionează utilizarea sa ca amar, pentru stimularea apetitului şi creşterea secreţiei sucului gastric, în special în afecţiuni dispeptice cronice şi absenţa sucului gastric.

Medicina românească din secolul trecut utiliza ţintaura pentru proprietatea sa antifebrilă, mulţi autori ai vremii susţinând că este cel mai bun înlocuitor al scoarţei de chinină. Sub formă de prafuri sau în infuzie se administra pentru fortifierea stomacului şi pentru combaterea „fierbinţelilor”. Se mai recomanda în mod general pentru regenerarea sângelui la anemici, în tulburările circulatorii, în cazurile de stare generală de epuizare, bolnavilor febrili, pentru stimularea sistemului nervos, ca medicament amar pentru stimularea poftei de mâncare. Mai era întrebuinţată cu bune rezultate în bolile de rinichi şi ficat, iar extern se considera că aduce reale servicii în unele boli de piele.

Medicina populară românească utilizează ţintaura cam în acelaşi spirit, la experior folosind decoctul pentru spălături ale pielii bolnave, iar intern sub formă de tinctură sau ceai contra arsurilor stomacale, eructaţiei, contra greţurilor şi a impulsului de vomă, contra colicilor, diareelor (asociată cu pelin); asociată cu menta şi ghinţura, medicina populară apreciază rezultate mulţumitoare în bolile de inimă.

Părţile aeriene ale plantei conţin glicozide iridoidice amare, acizi fenolici, flavone, xantone substanţe care conferă plantei proprietăţi de stimularea secreţiilor gastrice şi febrifuge.

Studii recente relevă faptul că efectul gastroprotector s-ar datora activităţii antioxidante a unor compuşi ai plantei.

 

În produsele noastre, ţintaura se regăseşte în:  Bitter Herba Dacica.

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.