Terminalia arjuna
Terminalia arjuna este un arbore tropical, aparţinând familiei Combrataceae. Prezintă distribuţie întinsă în peninsula Indiană de-a lungul râurilor, în traectul sub Himalaian şi Ceylon.Scoarţa acestui arbore are o îndelungată istorie de utilizare tradiţională în sistemul de medicină Ayurveda pentru sănătatea inimii, fiind recomandată ca tonic cardiac în tratamentul afecţiunilor coronariene, insuficienţei cardiace, hipercolesterolemiei şi pentru ameliorarea anginei pectorale.
Sucul proaspăt din frunzele de Arjuna sunt folosite în sudul Indiei în tratamentul durerilor de urechi iar pasta din rădăcină este aplicată extern în durerile de cap. Vindecătorii tradiţionali din sudul Indiei folosesc pasta din fructe aplicată local pe răni. Populaţiile tribale din Orissa utilizează pulberea din scoarţa uscată pentru a trata hematuria. Ei mestecă scoarţa proaspătă şi iau câte o înghiţitură de suc ca antiacid. În zona Tamil Nadu, populaţia fierbe pulberea din scoarţă cu apă ca remediu pentru durerile de cap; decoctul este folosit, de asemenea, pentru spălarea ulceraţiilor şi este prescris în cazul muşcăturilor de şarpe şi scorpion.
Scoarţa tulpinii de arjuna prezintă în textele clasice nenumărate utilizări, de exemplu ca astringent, răcoritor, afrodisiac, cardiotonic, demulcent, stiptic, anti-dizenteric, astringent urinar, expectorant, tonic etc. Este folosită, de asemenea, în unele probleme clinice precum fracturi, ulcere, uretroree, leucoree, diabet, anemie, afecţiuni cardiace, tuse, tumori, transpiraţie excesivă, oboseală, astm, bronşite, diaree sangvinolentă, ciroză hepatică, hipertensiune, inflamaţii şi afecţiuni ale pielii.
În studii ştiinţifice pe animale, extractul din scoarţă de arjuna a manifestat un efect de protejare a ţesutului cardiac. Extractele etanolice prezintă potenţial antioxidant şi potenţiale efecte antitumorale. Extractele din scoarţă au mai arătat un efect de reducere a hipertensiunii arteriale.
În studiile cu oameni, extractul apos din scoarţa de arjuna a arătat eficienţă în îmbunătăţirea sănătăţii cardiovasculare, în special la nivelul funcţionării ventriculului stâng; a arătat de asemenea, eficienţă în îmbunătăţirea funcţiei cardiace la persoane care au suferit recent traume sau tumori cardiace; 500 mg pulbere din scoarţă administrată de trei ori pe zi timp de trei luni la 12 pacienţi cardiaci a determinat o îmbunătăţire, la nivel ventricular, a fracţiunii evacuate şi o reducere a masei ventriculare, comparativ cu grupul control. Pulberea din scoarţă de arjuna a redus frecvenţa episoadelor de angină la 15 pacienţi stabili.
Dovezile furnizate până acum de studiile clinice par promiţătoare şi toate în aceeaşi direcţie benefică, extractul arătându-se, de asemenea, sigur.
Terminalia arjuna are ca şi constituenţi principali taninuri, saponine triterpenoidice (acid arjunic, acid arjunolic, arjungenin, arjunglicozide), flavonoide (arjunona, arjunolona, luteolina), acizii galic şi elagic, proantocianidine oligomerice, fitosteroli, calciu, magneziu, zinc şi cupru. Îmbunătăţirea funcţionării muşchiului cardiac şi îmbunătăţirea implicită a activităţii de pompare a inimii par să fie beneficiile principale ale scoarţei de arjuna.