Tarhon

Tarhonul, specie perenă polimorfică (cu mai multe varietăţi) din familia Asteraceae, nativă în emisfera nordică, la noi în ţară în cultură, creşte până la 60-120 cm înălţime, are frunze alterne liniar-lanceolate, flori gălbui grupate în inflorescenţe globuloase. În tratamentele naturiste se folosesc părţile aeriene – Dracunculi herba, recoltate vara, în momentul înfloririi.

Denumirea de gen, Artemisia, provine de la zeiţa din mitologia greacă Artemis, care se spune că i-a oferit ierburi din acest gen centaurului Chiron. Denumirea specifică, dracunculus, vine din latină şi semnifică un mic dragon. Această asociere provine atât din forma de şarpe a rădăcinii plantei cât şi din forma frunzelor care aduc cu limba dragonului; pe vremuri se credea că toate plantele ale căror rădăcini au formă de şarpe sunt utile pentru vindecarea muşcăturilor reptilelor veninoase. În franceză, şi mai demult şi în limba engleză, planta este denumită iarba/pelinul dragonului (herbe de dragon /dragon mugwort).

Tarhonul este cultivat de aproximativ 600 de ani. Se crede că a fost adus de către invadatorii mongoli, care îl foloseau ca ajutor pentru somn, pentru probleme respiratorii şi ca şi condiment. În Franţa se crede că a fost adus în secolul XIV de sf. Ecaterina venită în vizită la Papa Clement VI, în Anglia a fost menţionat începând din 1548. Nicholas Culpeper menţionează în 1653 utilizarea infuziei din frunzele de tarhon ca remediu diuretic, şi stimulent al menstruaţiei.

A fost descris în multe texte de referinţă recunoscute, începând din secolul XVII, în care autorii indicau pe lângă descrierea botanică şi utilizări culinare, şi importante utilizări medicinale tradiţionale. Dragendorff (chimist şi farmacist german) în sinopisul său despre plantele medicinale menţionează tarhonul ca plantă condimentară cu ulei esenţial bogat în estragol, cu efecte antiscorbutice, antiartritice şi alte beneficii pentru sănătate.

În Asia are o lungă tradiţie de utilizare ca ceai pentru tratamentul afecţiunilor stomacale.

Chiar dacă planta este cunoscută mai mult pentru proprietăţile sale aromatice şi folosită în domeniul culinar, aceasta, prin uleiul său esenţial are şi proprietăţi eupeptice stimulând apetitul, anticolitice cu efecte pozitive în caz de flatulenţă, antireumatismale, care o recomandă ca utilă în produsele naturiste. Frunzele de tarhon (şi un ulei esenţial obţinut din ele) sunt antiscorbutice, diuretice, emenagoge, hipnotice şi stomahice. O infuzie este utilizată în tratamentul indigestiei, flatulenţei, greţii, sughiţului etc. Planta este uşor sedativă şi este folosită tradiţional pentru a ajuta somnul. De asemenea, având proprietăţi uşor emenagoge poate fi utilizat pentru a declanşa o menstruaţie întârziată. O cataplasmă poate fi folosită pentru ameliorarea reumatismului, gutei, artritei şi durerilor de dinţi.

Un ceai din muşeţel şi tarhon se foloseşte demult pentru îmbunătăţirea somnului.

Medicina populară românească recomandă tarhonul pentru fluidifierea secreţiilor mucoase şi în diverse stări catarale, în hidropizie, scorbut, reumatism.

Mai nou, unele studii au evaluat efecte antioxidante şi efecte pozitive asupra valorilor glicemiei, iar rezultatele studiilor experimentale arată că extractul de tarhon produce un efect vasodilatator puternic, care oferă o bază farmacologică pentru utilizarea sa ca remediu natural pentru hipertensiune.

Asociaţia Internaţională a Plantelor Medicinale, a recomandat pentru titlul de „plata anului 2014”, întreg genul Artemisia.