Suringar – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Suringar

Undaria pinnatifida (Harvey)

Algă marină brună, comestibilă, care preferă apele reci cu temmperaturi sub 12°C; prezintă un ciclu de viaţă heteromorfic caracterizat de un stadiu de sporofit macroscopic şi un stadiu microscopic de gametofit; talul algei, fixat în substrat, are culoare maroniu-aurie şi formă lanceolată, atingând lungimi de 60 cm – 1 m. Alga este capabilă să crească pe orice suprafaţă de care se poate ataşa, formând adesea o canopie densă care umbreşte viaţa marină dedesubtul ei.

Denumită de către japonezi wakame, prezintă o considerabilă importanţă economică în Japonia, Corea şi China constituind aici de secole o sursă de hrană. În Japonia şi acum constituie parte din dieta zilnică. Introducerea sa în Europa s-a realizat prima dată prin Franţa, în 1971 în Etang de Thau, o lagună cu apă sărată de pe coasta Mediteraneană.

Cultivarea acestei alge a fost studiată pentru prima dată la Dalian în nord-estul Chinei, de către Youshiro Ohtsuki care a patentat tehnicile de cultură în 1943. Ulterior, datorită cererii pe piaţă în creştere, culturile de algă s-au extins şi în Japonia şi Corea, iar mai târziu, în Atlantic, 1983 în zonele de coastă  ale Marii Britanii şi Franţei, mai apoi ale Spaniei (Galicia).

Recent, asupra ei s-au realizat numeroase studii, în prezent cunoscându-se faptul că Undaria conţine compuşi valoroşi din punct de vedere farmacologic precum mari cantităţi de proteine, polizaharide, fucoxantină şi numeroase şi variate tipuri de macro şi microelemente. Astfel, wakame prezintă numeroase activităţi biologice: reduce riscul apariţiei hiperglicemiilor, a tumorilor mamare cu determinism chimic, a hipertensiunii şi a obezităţii. Alga mai conţine galactofucan sulfatul, un polianion sulfat, gamă de compuşi caracteristici algelor brune şi care constituie agenţi antivirali activi.

In vitro, fracţiuni din Undaria au arătat calităţi imunostimulente, iar un preparat pe bază de extract de Undaria recoltată din Tasmania a arătat efecte de vindecare sau au determinat reemergenţa asupra infecţiilor herpetice in vitro şi, de asemenea, un efect mitogenic asupra limfocitelor T umane.

Undaria pinnatifida se regăseşte şi în produsele FARES în capsulele CLOROFILĂ.

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.