Sulfină

Melilotus officinalis (Fabaceae)

Numele de Melilotus provine de la cuvântul latinesc „mel” care înseamnă miere, și de la cuvântul „lotus” adică floarea de lotus, și se referă la gustul dulce al plantei și la faptul că est eo favorită a albinelor. Sulfina a fost folosită ca remediu de sute de ani. Egiptenii obișnuiau sa trateze viermii intestinali și durerile de urechi cu această plantă, iar medicul renumit din sec. al II-lea, Galen, prescria sulfina în cataplasme pentru ameliorarea inflamațiilor şi articulaţiilor tumefiate. Anglo-saxonii o foloseau sub formă de balsam pentru răni și injurii, remediu ce încă se mai păstrează în mediul rural britanic.

Planta crește înaltă de aproximativ 1m și are florile inconfundabile: galbene, delicate și cu un miros dulce, care aduce aminte de cel al vaniliei. Este o planta bianuală, adică trăiește 2 ani, și înflorește din mai până în august, fiind mare iubitoare de soare și de lumină. O găsim de la câmpie până în zonele deluroase înalte, fiind întâlnită mai ales la marginea terenurilor cultivate.

Conţine glucoză şi cumarină (ce imprimă mirosul specific plantei uscate), melilotină, derivaţi ai acidului cumaric, taninuri, rezine, săruri minerale, dar şi flavonide. Acestea au un mare efect antiinflamator.

Se foloseşte în boli ale aparatului respirator (tuse, guturai, bronşită, astm bronşic), boli de stomac (crampe, colici intestinali, vomă, hemoroizi), boli de ficat (icter şi hepatită cronică), afecţiuni renale şi genitale (menstre dureroase, bufeuri ale menopauzei, cistite), afecţiuni cardiovasculare (reglarea tensiunii arteriale, ateroscleroză, dilatarea vaselor periferice, varice, flebite), boli de ochi (conjunctivită), afecţiuni bucale (abcese dentare, afte, gingivite, faringite), afecţiuni ale sistemului nervos (hiperexcitabilitate, spasme, ameţeli, dureri de cap, insomnie, anorexie), dureri reumatice. Ȋn ceea ce privește uzul extern, sulfina este utilizatǎ ȋn reumatism, rǎni, abcese dentare, herpes, afte bucale.

Nu se recomandǎ utilizarea sulfinei la femeile ȋnsǎrcinate și nici ȋn cazul celor care alǎpteazǎ.

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.