Stânjenelul – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Stânjenelul

Iris germanica L.

Plantă erbacee, perenă, din familia Iridaceae, cu rizom cărnos, frunze lineare, lungi, mai late de 1 cm, ascuţite la capăt, florile numeroase de culoare violacee care înfloresc în mai-iunie. Pentru utilizare medicinală se utilizează rizomii de la plantele de 2-3 ani, recoltaţi primăvara devreme sau toamna târziu în afara perioadei de vegetaţie.

Denumirea plantei este dată după zeiţa curcubeului, Iris, pentru frumuseţea şi varietatea culorilor florilor acestui gen de plante. Din perioada Antichităţii impunătoarea Iris era un simbol al puterii şi măreţiei – egiptenii plasându-o pe fruntea sfinxului şi pe sceptrele regilor lor, simbolizând credinţa, înţelepciunea şi curajul.

Se cultiva un număr mare de specii în scop ornamental, iar în scopuri medicinale se foloseau rizomii de la câteva specii de Iris: I. germanica, I. pallida şi I. florentina, I. pseudacorus, I. foetidissima şi I. tuberosa.

În Grecia şi Roma antică rădăcina de stânjenel a fost mult folosită în parfumerie, iar Macedonia şi Corintul erau faimoase pentru unguentele lor pe bază de Iris. Theophrastus şi Dioscorides erau familiarizaţi cu rădăcina de iris, iar Dioscorides şi Pliniu remarcau faptul că cele mai bune proveneau din Dalmaţia. Probabil stânjenelul anticilor era I. germanica. Un scriitor din secolul XIII, Petrus de Crescentiro din Bologna, menţiona cultivarea stânjeneilor albi şi purpurii şi specifica perioada în care trebuie recoltată rădăcina pentru utilizare medicinală. Rădăcina de Iris, amestecată cu anason, era folosită şi în Anglia ca parfum pentru lenjerie încă din perioada anilor 1480, dată la care acest fapt este menţionat în registrele contabile ale lui Edward IV.

Rădăcina de stânjenel este diuretică, emetică, expectorantă şi slab purgativă. A fost folosită în tratamentul bronşitelor şi al diareei cronice. Unii autori afirmă că sucul rădăcinii proaspete este puternic purgativ şi foarte eficient în tratamentul hidropiziei. În trecut felii din rădăcina uscată erau date, să le mestece, copiilor mici cărora le creşteau dinţii.

Constituentul principal din rădăcina de stânjenel este uleiul esenţial, conţinând cca. 85% acid miristic eliberat dintr-o substanţă lipidică prezentă în rizom în timpul procesului de distilare. Alţi constituenţi: grăsimi, o mare cantitate de amidon, mucilagii, substanţe amare şi o glucozidă denumită iridina. Constituentul aromat din uleiul de Iris este o ketonă lichidă denumită ironă, care conferă rădăcinii aroma ca de violetă, motiv pentru care aceasta a fost mult timp utilizată la prepararea pudrelor de violete. Irona a fost izolată prima dată de chimistul Tiemann şi a constituit baza cercetărilor sale asupra parfumului artificial de violete.  În 1893 acesta a reuşit prepararea unei substanţe înrudite care a fost denumită iononă şi care avea un parfum mult mai asemănător cu al violetelor decât irona, iar astăzi este pe larg fabricată pentru producerea de parfumuri sau ape de toaletă. Descoperirea iononei, care costa cam de opt ori mai puţin decât uleiul natural de violete, a dus la popularizarea foarte largă a parfumului de violete – majoritatea parfumurilor de violete de pe piaţă nu conţin nicio urmă de violete, ci sunt realizate în întregime din ionona sintetică.

Amidonul din rădăcină a fost în trecut folosit în scopuri farmaceutice. În prezent, rădăcina de stânjenel este puţin folosită în scopuri medicinale. Utilizarea sa principală este în parfumerie şi pentru aromatizarea produselor de îngrijire a dinţilor, a apelor de gură.

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.