Splinuță

Splinuţa este o plantă erbacee perenă din familia Asteraceae. Este răspândită în toată Europa, precum şi în Africa de Nord şi Asia de nord, centrală şi sud-vestică (China, Rusia, India, Turcia, Kazahstan). Genul Solidago este clasificat în peste 150 de specii, care se încrucişează uşor şi formează soiuri noi. Splinuţa europeană (Solidago virgaurea) este împărţită în două subspecii care sunt ambele polimorfe. Identificarea precisă nu este uşoară. Perioada de înflorire este din iulie până în septembrie.

În trecut această plantă era folosită în principal pentru vindecarea rănilor. Acest lucru este reflectat în denumirea populară germană „Heidnisch Wundkraut”, care înseamnă „planta rănilor”. În 1565, Hieronymus Bock a scris că vechile triburi germanice considerau că splinuţa este cea mai valoroasă dintre ierburile rănilor. S-a spus că vindecă toate „problemele interioare”. Petrus Andreas Matthiolus în anii 1500 a fost primul autor care a subliniat efectul diuretic, afirmând că este „puternică în creşterea fluxului de urină şi dizolvarea pietrelor”.

Europenii au profitat, de asemenea, de calităţile sale astringente interne şi au folosit splinuţa în cazuri de diaree, tuse, catar cronic pulmonar şi ulceraţii ale gingiilor.

Activitatea farmacologică a splinuţei rezultă din prezenţa multor compuşi biologic activi, dintre care flavonoizii şi compuşii fenolici sunt consideraţi ca fiind cei mai valoroşi. Planta mai conţine numeroase aponine, diterpene (solidagolactone, elongatolide), glicozide fenolice, flavonoide (rutină, quercetină, hiperosid, astragalin), taninuri şi uleiuri volatile.

Splinuţa are o mare afinitate atât pentru tractul respirator superior, cât şi pentru rinichi sau tractul urinar. În mod tradițional, Solidago virgaurea a fost utilizată pentru a trata mâncărimea, usturimea ochilor şi congestia sinusurilor asociată cu alergii. Se pare că are o afinitate generală pentru tractul respirator superior, unde ajută la ameliorarea infecţiilor şi inflamaţiilor care provoacă sinuzită.

În mai multe studii administrarea orală a unui extract apos de Solidago virgaurea a dus la o creştere a diurezei. Niciun compus izolat care a fost izolat de Solidago virgaurea nu este recunoscut ca responsabil pentru acțiunea sa diuretică, astfel amestecul complex de constituenţi ai săi a contribuit în acest sens. Efectul de creştere a volumului de urină, în special în cazurile de inflamaţie şi calculi renali / pietriş este bine documentată, atât în ​​monografii cât şi în manuale, precum şi în datele privind utilizarea de lungă durată.

Studii experimentale au arătat şi o activitate antioxidantă a plantei, dar şi efecte de reducere a  intensităţii efectelor inflamatorii ale artritei.

S-a constatat, de asemenea, că extractele de splinuţă au activitate antimicrobiană împotriva Bacillus subtilis, Bacillus pumilis, Proteus mirabilis, Proteus vulgaris, Micrococcus luteus, Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Staphylococcus, Eperichidis.

Pentru splinuţă s-au mai raportat efecte antimicotice, hipotensive şi anticarcinogene.

Planta este folosită în prezent în principal pentru efectul diuretic ușor, de creștere a fluxului sanguin renal şi de creştere a ratei de filtrare glomerulară, fără a stimula pierderea de sodiu şi clorură; este utilă pentru infecţiile tractului urinar şi afecţiunile inflamatorii ale tractului urinar inferior, dar şi în pietre la rinichi și vezică, cistită, nefrită, afecţiuni prostatice, ca ajutor la tratamentul de detoxifiere a elementelor toxice, pentru creșterea fluxului renal şi a filtrării.

Afecţiuni psihoemoţionale: splinuţa este indicată în boli renale care sunt legate emoţional de experienţe dureroase în relaţii şi parteneriate care implică separare şi pierdere.