Soc

Sambucus nigra L. (Adoxaceae)

Socul este un arbust de 4-5 m, cu tulpina şi ramurile acoperite de o scoarţă cenuşiu-verzuie, având în interior o maduvă albă. Florile sunt de culoare albă, plăcut mirositoare iar fructele sunt mici, de culoare neagră, lucioase. Înfloreşte în lunile mai-iunie.

Mai multe legende medievale europene menţionează că Iuda, după ce l-a trădat pe Iisus, s-a spânzurat de ramuri de soc. Legenda a fost preluată şi în tradiţia populară românească, ce consideră că locul de lângă soc ”nu e curat”, şi nu se recomanda să se doarmă sau să se lege vitele sub soc.

De peste 4000 de ani fitoterapeuţii s-au bazat pe florile de soc pentru a trata astmul şi alergiile.

Deja Lonicerus (1564) recomandă socul ca emolient, diuretic, laxativ, antifebril, şi pentru curăţarea ficatului şi a splinei, iar în 1938 Madaus recomanda Flores Sambuci ca diaforetic excelent, specificând faptul că ele sunt adesea administrate sub formă de infuzie de soc pentru răceli, afecţiuni febrile, afecţiuni respiratorii, precum laringită, bronşită, tuse, tuse convulsivă, pneumonie, tuberculoză pulmonară, nas curgător, gripă, rujeolă, scarlatină. Florile mai sunt administrate ca produs de curăţare a sângelui, folosite în mod tradiţional pentru curele de detoxifiere şi ca agent degresant în obezitate. De asemenea, florile de soc pot ajuta la întărirea sistemului imunitar prin curăţarea ganglionilor limfatici.

Folosirea tradițională a fructelor de soc se întoarce în cele mai vechi timpuri. Utilizările tradiționale medicinale ale acestora împotriva răcelii, ca laxative, diaphoretice și ca diuretice au fost documentate în literatura științifică și în mai multe manuale precum Madaus (1938), Grieve (1931), Bisset și Wichtl (2001) și Wichtl (2004). Sucul de fructe de soc a fost folosit şi în tratamentul nevralgiei, în special nevralgia trigeminală şi sciatica, al durerilor de cap, durerilor dentare, durerilor de inimă, durerilor nervoase, după cum a fost menţionat în manualele precum Wichtl (2004) şi Grieve (1931).

Azi mulţi medici şi alţi oameni de ştiinţă redescoperă secretele acestei plante şi efectele sale benefice asupra organismului. Principiile active din florile de soc reduc inflamaţia căilor respiratorii, ajută la eliminarea secreţiilor în exces şi măresc rezistenţa organismului în faţa infecţiilor.

Socul conţine flavonoide, componente responsabile de efectul diaforetic, de eliminare a toxinelor cu favorizarea eliminării acestora prin transpiraţie iar împreună cu acizii fenolici şi sărurile de potasiu din compoziţie, socul prezintă şi un efect diuretic. Mucilagiile din florile de soc determină o acțiune emolientă asupra mucoaselor şi ţesuturilor iritate şi au un efect laxativ prin stimularea peristaltismului intestinal.

Studii recente au arătat faptul că extractul de soc prezintă acțiune antimicrobiană pe coci, atât gram pozitivi cât și gram negativi și, de asemenea, au efect antiviral eficient împotriva virusurilor gripale. S-a arătat, de asemenea, că sucul fructelor de soc a avut un efect benefic prin stimularea răspunsului imun şi prin prevenirea infecţiei virale. Încă din 1995 s-a arătat că un extract standard de soc a inhibat replicarea mai multor tipuri de virusuri gripale umane.

Mai mult, o metaanaliză ale cărei rezultate au fost publicate în 2019, sugerează faptul că socul poate deveni o alternativă la utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor pentru simptomele căilor respiratorii superioare cauzate de infecţiile virale şi o alternativă potenţial mai sigură la medicamentele prescrise pentru cazurile de răceală şi gripă.