Silur

Silurul este o mică plantă erbacee, din familia Scrophulariaceae, cu înălţime cuprinsă între 10-30 cm, tulpina dreaptă, ramificată în partea inferioară, cu frunze opuse, ovale, cu câte 3-5 dinţi ascuţiţi ca de ferăstrău pe ambele muchii; florile de un albastru deschis, cu linii violete şi cu o pată galbenă în interiorul corolei, formează mici spice; fructul o capsulă. Creşte din belşug acoperind adesea suprafeţe întinse, prin livezi şi locuri sterpe, pe marginea drumurilor, râpe uscate, ţărmuri pietroase de râuri şi luminişuri de păduri, ridicându-se pe munţi până la peste 2000 m altitudine. Recoltarea plantei se face din iulie până în septembrie, timp în care ea înfloreşte, şi se întrebuinţează întreagă, ori numai florile şi frunzele.

Clasificarea genului Euphrasia diferă mult de la autor la autor, devenind chiar contradictorie la un moment dat. Unii autori consideră E. officinalis L. sinonim cu E. rostkoviana Hayne. în timp ce alţii consideră E. rostkoviana Hayne. o subspecie a  E. officinalis L. Conform unor taxonomişti  E. officinalis L. este denumită de asemenea E stricta Wolff. în timp ce alte surse fac distincţie între ambele specii.

Numele de Euphrasia este de origine greacă, derivă din Euphrosyne (= bucurie), numele uneia din cele trei graţii care se distingea prin bucuria şi veselia ei, şi se crede că a fost atribuit plantei pentru proprietăţile sale valoroase mai ales ca medicament pentru ochi, ajutând la păstrarea vederii şi aducând astfel bucurie în viaţa suferindului.

În secolul XIV se considera că vindecă „toate relele ochiului” şi era descrisă ca sursă pentru „o apă preţioasă care şterge ochii omului”. Matthaeus Sylvaticus, un medic din Mantua, care a trăit undeva în jurul anului 1329, recomanda această plantă în afecţiuni ale ochilor, iar Arnoldus Villanovanus, care a decedat în 1313, a fost autorul unui tratat asupra virtuţilor sale, Vini Euphrasiati tantopere celebrati. De cât timp este silurul folosit în beneficiul ochilor, este greu de stabilit, dar în Liticum Medicina lui Gordon, 1305, printre leacurile pentru ochi, Euphrasia este numită şi „recomandată atât extern, sub forma unei ape distilate compuse cât şi intern ca sirop”.

La mijlocul secolului trecut, industria farmaceutică românească scotea prin presarea plantei un must care să poată fi întrebuinţat şi iarna; dar se considera a fi de preferat tinctura, care în proporţie de 10-20 picături la un pahar cu apă, servea la spălarea ochilor în unele cazuri de conjunctivite muco-purulente, fotofobie, lăcrimarea ochilor, fie din cauza vântului, fie a oboselii. Planta se administra şi intern, când concomitent cu tulburările oculare se observa şi guturai, strănut, dureri de cap, sau încă limba încărcată, inapetenţă, senzaţie de plenitudine stomacală.

În tradiţia europeană planta a mai fost cunoscută şi utilizată şi pentru tuse, răguşeală, dureri de urechi, dureri de cap. Se spunea că influenţează în mod specific mucoasa nazală şi aparatul lacrimal. Catarul tractului intestinal era tratat, de asemenea, cu silur.

Planta conţine ca substanţe active flavonoide, polifenoli, acizi fenolici, derivaţi hidroxicinamici, taninuri şi iridoide (aucubină, catalpol, euphrozidă). Iridoidele inhibo formarea prostaglandinelor având astfel efect aintiinflamator. Compuşii fenolici contribuie la efectul antibacterian. Efectele imprimate de compuşii silurului fac plauzibilă utilizarea tradiţională a plantei în tratamentul afecţiunilor oculare (iritaţii, inflamaţii, blefarite, oboseala ochilor, vedere tulburată, conjunctivite).