Shiitake

Ciupercă comestibilă originară în Asia de Est, având o pălărie aurie sau maro-închis la negru, un picior necomestibil şi un gust dulceag.

Shiitake creşte în zonele Japoniei, Chinei şi Coreei din vremuri preistorice. Cea mai veche înregistrare privind această ciupercă datează din 199 D.H. din timpul dinastiei împăratului Chuai în Japonia. S-a descoperit că prima înregistrare scrisă despre cultivarea ciupercii a fost făcută de Wu Sang Kwuang în China, născut în timpul dinastiei Song (D.H. 960–1127).

În Japonia, metode primitive de cultivare se aplicau încă de la mijlocul secolului XVII, acestea reprezentând originea culturilor de shiitake în această ţară. În acea perioadă, crescătorii acestei ciuperci adunau buşteni ce purtau ciuperca shiitake şi îi aşezau lângă buşteni mai tineri cărora le crestau scoarţa lăsând astfel sporii purtaţi în aer să populeze şi noii buşteni. De atunci cultivarea s-a dezvoltat şi extins rapid. În 1943 Dr. Kisacu Mori a inventat o nouă modalitate de inoculare bazată pe un fel de pene sau dopuri din lemn colonizate cu micelii şi inserate în orificii realizate în buşteni. Recent, s-a extins rapid cultivarea în recipiente. Producţia în scop comericial în Japonia a început în anii 1950, în prezent culturile realizându-se şi în recipiente, dar şi prin metoda tradiţională pe buşteni. Durează 1-1,5 ani după inocularea cu miceliul ciupercii până la colonizarea completă a buştenilor şi satisfacerea totală a condiţiilor necesare pentru dezvoltarea pălăriei.

Ciupercile medicinale în general au un istoric îndelungat de utilizare în terapia tradiţională orientală. În perioada antică membrii curţii imperiale japoneze priveau shiitake ca pe un afrodisiac, culturile fiind păstrate ascunse şi bine păzite. Împăraţii Chinei consumau de asemenea ciuperca în cantităţi însemnate pentru a încetini procesele de senescenţă. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) deja era recunoscută ca hrană medicinală, fiind menţionată într-un tratat medical din 1309 de către un faimos medic al vremii ca având efect de îmbunătăţire a energiei vitale.

În special în China şi Japonia, dar din ce în ce mai des şi în occident, shiitake este utilizată ca şi anticarcinogenic, antiinflamator, antioxidant, antifungic, antibacterian, antiviral precum şi ca antitrombotic în afecţiunile cardiovasculare. Este pe larg folosită ca adjuvant în chemoterapia cancerului şi de asemenea, este mult folosită pentru reglarea pozitivă a sistemului imunitar. Studiile moderne încep să demonstreze din ce în ce mai clar unele dintre aceste efecte pozitive; s-a izolat compusul lentianină presupus ca responsabil pentru oprirea dezvoltării tumorilor şi o substanţă compusă din hexoze activate (1,3 beta-glucan) responsabilă de asemenea pentru reducerea dezvoltării tumorale.

Shiitake conţine lentinan şi alţi beta-glucani cu acţiuni imunomodulatoare, acţionând prin reglarea celulelor T, citokinelor, monocitelor, activarea sistemului complement şi protejarea ADN-ului de stresul oxidativ, fiind benefică în creşterea sistemului imunitar.