Scai vânăt

Eryngium planum L.

Plantă ierbacee, perenă, cu tulpina şi inflorescenţe de culoare albăstruie-vineţie, de unde şi numele, prevăzute cu ţepi. Tulpina înaltă de 30-60 cm este ramificată numai la partea superioară, prezintă frunze mici, rigide, cele bazale ovate, cu marginea dinţată, iar cele superioare mici, fără peţiol, palmat-sectate cu lobii dinţaţi. Florile sunt dispuse în capitule albăstrui, fructele sunt diachene păroase. Se recoltează părţile aeriene ale plantei, în timpul înfloririi, în perioada iulie-septembrie.

Plantă medicinală cunoscută din antichitate. Eryngium este numele vechi dat de Teofrast. Strămoşii noştri dacii îl numeau melosciare, meloskiare, merâu-scaire, scai-mânerâu. Decoctul tulpinilor florifere era folosit contra tusei convulsive, contra retenţiei urinare, se ţinea în gură contra durerilor de dinţi (carie dentară) şi contra mucedei la dinţi (parodontoză). Extern, decoctul era folosit la băi contra artritei, a dermatozei de pe capul copiilor, reumatismului. Cu decoctul se îmbăiau copii debili, pentru a-i fortifica.

Speciile de Eryngium au fost folosite empiric în medicina tradiţională a mai multor popoare, în special datorită proprietăţilor: expectorante, antitusive, diuretice şi antiinflamatoare.

În România, dintre cele 3 specii indigene ale genului Eryngium, cea mai des citată în tratatele moderne de fitoterapie este Eryngium planum L. (scaiul vânăt). Produsul medicinal „Eryngii plani herba” reprezintă un vechi remediu tradiţional românesc utilizat frecvent în trecut în combaterea tusei convulsive la copii, preluat apoi şi introdus pentru prima dată în fitoterapie încă din 1933, la Cluj-Napoca, şi îl întâlnim actualmente în produsele naturiste de pe piaţă.

Planta conţine saponine triterpenice cu efecte antitusive, expectorante, antiinflamatoare, diuretice, depurative şi diaforetice acestea fiind responsabile pentru utilizarea de bază ca remediu popular românesc antitusiv recomandat în special în tusea convulsivă. Se găseşte ca tratament naturist şi sub formă de sirop pentru tuse.

Planta mai conţine flavonoide (heterozide ale kempferolului şi cvercetolului), acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic şi acid clorogenic), taninuri, cumarine, poliine, steroli, glucide, acizi organici şi ulei esenţial.

Până la ora actuală au fost demonstrate ştiinţific următoarele proprietăţi farmacologice ale speciilor de Eryngium: expectorante, diuretice, antiinflamatoare, antimicrobiene şi antimicotice. A mai fost demonstrat in vitro un mecanism antispastic de tip musculotrop.

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.