Salvie

Salvia officinalis L.

Plantă ierboasă, nativă zona Mării Mediteraneene, cu frunzele groase, verzi-argintii, caracteristice, cu nervaţiunea proeminentă pe faţa inferioară, acoperite cu peri moi şi denşi; florile albastru-violete mai rar albe.

Planta era denumită uneori Salvia salvatrix (Salvia salvatoare). Denumirea latinească Salvia, care înseamnă înţelept, provine de la credinţa că planta avea proprietatea de a îmbunătăţi memoria. Salvia are multe proprietăţi care i-au fost atribuite în mai multe culturi, de exemplu romanii credeau că ea poate conferi imortalitate.

Salvia prezintă o mare importanţă atât pentru proprietăţile sale culinare cât şi pentru cele medicinale. În tradiţia fitoterapiei, ea are una din cele mai lungi istorii de utilizare. Se spune că grecii şi romanii au preţuit foarte mult numeroasele proprietăţi vindecătoare ale salviei. Romanii o tratau ca sacră şi au creat o ceremonie specială în vederea colectării ei. Ambele civilizaţii au utilizat-o ca şi conservant pentru carne, o tradiţie care a continuat până la introducerea metodelor de congelare.

Tot romanii au fost aceia care au dus-o în Britania şi, după ce a fost valorificată timp de secole în această ţară pentru proprietăţile sale antibacteriene, în perioada Tudorilor a început utilizarea sa în domeniul culinar.

Din vremea anticilor până în Evul Mediu a circulat un proverb latinesc – Cur moriatur homo cui Salvia crescit in horto? (Cum să moară un om dacă îi creşte salvie în grădină?). În China, un proverb asemănător spunea: „Cum poate un om îmbătrâni, când are salvie în grădina sa?” Este scris că „dorinţa salviei este de a face oamenii nemuritori”, iar de-a lungul istoriei au fost relatate puterile sale legendare de a aduce longevitatea.

Medicii arabi din secolul al X-lea credeau că salvia aduce importalitatea, în timp ce în secolul XIV europenii o utilizau pentru a se proteja de vrăji. Cerinţa de salvie era atât de mare în China în perioada secolului XVII, încât se spune că chinezii ofereau la schimb danezilor trei lăzi de frunze de ceai verde pentru o ladă de frunze de salvie.

În districtul Jura din Franţa, în Franche-Comte, se considera că planta atenuează durerea, atât pe cea fizică, cât şi pe cea mentală. Un vechi text francez spunea: „Salvia ajută nervii şi prin puterile sale paralizia este vindecată şi febra pusă pe fugă”.

John Gerarde (botanist şi herbalist englez, 1545 – 1611 | 1612) spunea: „Salvia este deosebit de bună pentru cap şi creier, ea învie simţurile şi memoria, întăreşte tendoanele, readuce sănătatea”. O veche tradiţie spunea că dacă salvia se usucă într-o grădină, proprietarului îi vor merge prost afacerile, altă tradiţie spunea că soţia stabileşte regulile atunci când salvia creşte viguroasă în grădină.

În Farmacopeea Statelor Unite, frunzele sunt încă prescrise oficial, aşa cum au fost şi în Farmacopeea Londoneză, iar în prezent şi cea Europeană.

Fitoterapeuţii mai utilizat această plantă pentru a calma leziunile pielii. Se mai ştie că salvia are efect antiseptic. Este benefică pentru păr, dând volum, fiind un balsam natural şi întărind foliculul pilos în timp ce curăţă la rădăcină. Interesant, s-a găsit, de asemenea, că salvia conţine un procent moderat de estrogen natural, substanţă care a fost folosită mai târziu în scop medicinal în doze mici pentru normalizarea menstrelor şi reducerea simptomelor menopauzei.

Medicina românească de la începutul secolului XX, atribuie salviei acţiune stimulentă generală, tonifiantă, antisudorală, anticatarală, calmantă a sistemului nervos, cardiotonică. Medicina populară o întrebuinţează îndeosebi ca ceai, pentru toate aceste efecte ale ei, precum şi în cazuri de stomatite şi gingivite grave cu sângerări, contra bolilor de gât, ori încă în comprese şi pentru spălarea rănilor purulente şi a ulceraţiilor.

În British Herbal Pharmacopoeia (1971-1983) salvia este recomandată în dispepsie cu flatulenţă, hiperhidroză, faringite, uvulite, stomatite, gingivite, glosite. Monografia Comisiei E o recomandă intern în caz de probleme dispeptice şi transpiraţie excesivă, iar extern în inflamaţii ale mucoasei orale şi faringiene.

Stima cu care salvia a fost privită, nu s-a diminuat. În anul 2001, Asociaţia Internaţională a Plantelor i-a acordat salviei titlul de „Planta anului”.

Ceea ce culturile vechi ştiau din experienţă, şi anume că salvia poate reduce procesele de alterare, este acum demonstrat de oamenii de ştiinţă, care au reuşit izolarea a numeroase terpene cu capacitate antioxidantă.

Principalii compuşi fitochimici din salvie sunt bine identificaţi, printre aceştia sunt constituenți precum alcaloizi, carbohidrați, acizi grași, derivați glicozidici (de exemplu, glicozide cardiace, glicozide flavonoide, saponine), compuși fenolici (de exemplu, cumarini, flavonoizi, tanini), poli acetilene, steroizi, terpene / terpenoizi (de ex. monoterpenoizi, diterpenoizi, triterpenoizi, sesquiterpenoizi) şi ceruri.

În medicina tradițională a Europei, salvia a fost utilizată pentru a trata dispepsia (cum ar fi arsurile la stomac și balonarea), transpirația excesivă, tulburările cognitive legate de vârstă și inflamațiile la nivelul gâtului și pielii.

În ultimii ani, multe studii de cercetare au fost efectuate pentru a documenta utilizările tradiționale ale salviei și pentru a găsi noi efecte biologice pentru această plantă. Aceste studii au scos la iveală o gamă largă de acţiuni farmacologice incluzând efecte anticanceroase, antiinflamatorii, anti-nociceptive, antioxidante, antimicrobiene, antimutagenice, antidemenţă, hipoglicemice și hipolipidemice, de asemenea s-au găsit efecte de îmbunătăţire a funcţiilor cognitive, a memoriei şi a stării de spirit, de reducere a durerilor în gât.

Un studiu publicat în 2013 arată implicarea flavonoidelor estrogenice dintr-un extract etanolic din Salvia officinalis, în reducerea bufeurilor ce apar la manopauză.

Recent a fost raportată pentru salvie o activitate antivirală.