Rozmarin

Rosmarinus officinalis L.

Rozmarinul este un subarbust de origine mediteraneană, la noi exclusiv de cultură, cu tulpina de până la 60-150 cm, ramificată, frunze sempervirescente, opuse, dese, liniare, pieloase. Florile de culoare albastru deschis-violacee, sunt dispuse câte trei – zece la subsuoara frunzelor spre interiorul tulpinii. Se recoltează frunzele sau părţile aeriene, în perioada mai-iunie.

Denumirea latină provine din cuvintele latineşti ros maris, care înseamnă „roua mării”, probabil în legătură cu preferinţa sa de a creşete de-a lungul malului mării, în zonele sale indigene.

Anticii erau foarte familiarizaţi cu această plantă medicinală, care de pe vremea aceea avea reputaţia de a îmbunătăţi memoria. Datorită acestui fapt rozmarinul a devenit o emblemă a fidelităţii pentru îndrăgostiţi. Prezintă un loc special printre plantele transformate în simboluri, fiind utilizată nu numai la cununii, ci de asemenea la funeralii, alături de tămâie în ritualurile religioase, în biserici, sălile de banchete, în vrăjile magice. Discipolii Greciei antice purtau coroane de rozmarin, pentru a le ajuta memoria, ca să treacă examenele.

În Evul Mediu se considera că rozmarinul e capabil să risipească negativitatea – se punea sub pernă pentru a alunga coşmarurile şi spiritele rele. A fost de asemenea şi atunci asociat cu memoria şi amintirile – binecunoscutul personaj al lui Shakespeare – Ofelia, spunea „Uite, rozmarin, ca sa-ţi aduci aminte”.

Frunzele conţin ulei esenţial (1-2%) în care componenţii principali sunt camfenul, borneolul camforul, acidul rosmarinic, şi mai conţine flavone, taninuri, principii amare.

Medicina românească din secolului XX constata pentru uleiul esenţial de rozmarin o puternică acţiune stimulentă, o sporire a diurezei în doze mici, şi o stimulare a reflexelor, iar în doze mari atenuarea reflexelor. Se mai observa o sporire a activităţii intestinale. În bolile de ficat medicii vremii au obţinut cu ceaiul din plantă rezultate bune în bolile de ficat, observându-se şi o oarecare stimulare a diurezei, o stimulare a circulaţiei sangvine cu ridicarea presiunii şi redresarea pulsului. În plus, au mai observat o tonifiere a cordului, o cedare a hidropiziilor şi o diureză fără lezarea epiteliului renal prin iritare. Ceaiul de rozmarin era şi mai este utilizat ca tratament naturist în bolile de stomac şi intestine, în special asociat cu feniculul.

Medicina populară românească foloseşte rozmarinul ca remediu natural în toate aceste afecţiuni, şi pentru stimularea apetitului, boli de inimă, reumatism, dureri de cap, şi extern pentru vindecarea rănilor şi diverselor erupţii ale pielii, chelie.

Este utilizat în produsele naturiste ca tonic amar, coleretic, aromatic, condiment, fiind indicat în afecţiuni gastro-intestinale, hepatice, reumatism. Se mai indică utilizarea uleiului volatil în băile tonice, creme pentru frecţii în reumatism precum şi vinuri tonice cu rozmarin.

Sunt studii care susţin şi un efect antioxidant al compuşilor polifenolici ai rozmarinului, şi potenţiale efecte de prevenire şi tratare a astmului bronşic.

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.