facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
DICTIONAR
Roiba
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator
Fares Separator Right
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right

Roiba

Rubia tinctorum

Roiba este o plantă perenă sempervirescentă din familia Rubiaceae, tinctorială, indigenă în sudul Europei, vestul Asiei şi Nordul Africii, în prezent cultivată în întreaga lume. Prezintă tulpini firave care adesea devin târâtoare, cu ghimpi şi frunze grupate în verticile purtând ţepi de-a lungul nervurilor principale; florile galbene, apar primăvara, în perechi, de la axillele frunzelor. Rădăcinile de R. tinctorum conţin o substanţă ce determină coloraţia roşie, şi care este utilizată în vopsitorie.

De-a lungul secolelor roiba a fost folosită în multiple scopuri; etruscii antici o foloseau în scopuri religioase, iar articole de îmbrăcăminte colorată cu roibă au fost găsite în mormintele faraonilor. Se presupune că a fost folosită şi în cosmetică, probabil ca şi colorant pentru buze în Egiptul Antic. Istoricul antic grec Herodot ne spune că femeile libiene purtau haine roşii colorate cu roibă încă din secolul V Î. Hr. În vremea lui Pliniu a fost folosită ca remediu pentru femeile cu dismenoree şi pentru hepatită.

În 1868 alizarina din compoziţia roibei (substanţă colorantă) a fost sintetizată de către doi germani – Graebe şi Liebermann, apoi s-a sintetizat purpurina, astfel că treptat planta a încetat să mai fie folosită pentru colorarea ţesăturilor.

Mai rar utilizată în fitoterapie, este citată ca fiind eficientă în problemele urinare, tratamentul amenoreei, hidropiziei şi icterului. În medicina tradiţională rusă, pe lângă litiază renală este indicată şi în reumatism şi boli metabolice. Planta este utilizată şi în medicina tradiţională chineză. Rădăcina de roibă este aperientă, astringentă, colagogă, diuretică şi emenagogă. Manifestă un efect de inhibare a cristalizării oxalatului de calciu în rinichi. Este folosită în tratamentul calculilor renali şi biliari. Extractele din Rubiae radix sunt utile în litiaza renală mai ales pentru evitarea formării calculilor fosfatici, ca diuretic şi antispastic. Considerând că ar trebui să determine unele modificări asupra sistemului nervos, a fost prescrisă în rahitism, dar fără rezultate favorabile notabile.

La administrarea internă rădăcinile determină o coloraţie în roşu a laptelui matern, urinei şi oaselor, în special la animalele tinere, dar fără să afecteze sensibil alte ţesuturi (astfel, este utilizată în investigaţiile osteopatice).

Rubiae radix conţine în principal derivaţi antrachinonici sub formă glicozidată (2-4%) având ca aglicon alizarina, purpurina; pe lângă aceştia s-au mai găsit: mollugină, rubiadină, lucidină, quinizarină şi iridoida asperulozidă.

Prin diferite metode analitice a fost caracterizat un număr de compuşi din rădăcinile de roibă (ca sursă de colorant comercial), printre aceştia numărându-se alizarina, acidul ruberytric, purpurina, lucidina, rubiadina, mollugina. Glicozidele antraquinonice sunt principii ce prezintă efect laxativ.

 

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri