Artemisia absinthium L. (Asteraceae)
De 1 mai în popor se sărbătorește Ziua Pelinului, dedicată pelinului, plantă folosită frecvent în medicina naturistă. De ziua lui, pelinul se poartă la pălărie, în sân şi în buzunare, împodobeşte ferestrele şi icoanele, se pune în aşternutul patului, între case şi pe podeaua caselor. Oamenii credeau că îşi înnoiesc sângele şi că vor fi sănătoşi de-a lungul anului dacă în această zi vor bea vin amestecat cu pelin şi dacă mestecă între dinţi frunze de pelin. Pelinul recoltat în ziua de 1 mai este tămăduitor de boli şi se păstrează ca plantă de leac de-a lungul întregului an. Ca plantă medicinală, pelinul era recoltat de descântătoare, în funcţie de boala vindecată şi în anumite momente ale zilei, precum şi la anumite sărbători calendaristice (Măcinici, Armindeni, Strodu Rusaliilor, Rusalii, Marina), după un ritual consacrat.
Pelinul este o plantă perenă, ierboasă. Poate atinge o înălțime de 1 – 1,2 m. Frunzele bazale sunt tripenat sectate, cu o lungime de până la 20 cm, iar cele tulpinale, cu lungimi nu mai mari de 10 cm, se simplifică treptat spre vârf. Florile sunt galbene pal și foarte mirositoare iar fructul este o achenă. Înflorește în perioada iulie-septembrie.
Produsul vegetal (Absinthii herba) conține principii amare și ulei volatil. Substanțele amare sunt reprezentate de lactone sescviterpenice, cea mai importantă, din punct de vedere al acțiunii este absintina. Uleiul volatil este constituit în principal din tuionă, linalool, cineol, α-bisabolol. Pelinul mai conține derivați flavonici, acizi polifenolcatboxilici, acizi organici, vitamina C, vitamina B6, acid folic, substanțe minerale (Ca, K, Na, P, Fe, Mn, Mg, Zn, Cu). Datorită diversității compușilor activi, pelinul are acțiune tonic amară, stomahică pentru stimularea apetitului, carminativă, colagogă, spasmolitică, vermifugă și se utilizează cu succes pentru dispesii, anorexie, edeme ranel, boli manifestate prin reținerea apei în țesuturi, ptoză generalizată. Extern se folosesște pentru rănile purulente.
S-a raportat recent că uleiul esențial din florile și părțile aeriene din A. absinthium au proprietăți antimicrobiene. Mai mult, extractele apoase de A. absinthium sunt bogate în acizi caffeoyl și dicaffeoylquinic, despre care se știe că inhibă integraza HIV-1 de la integrarea ADN-ului viral transcris reversibil în ADN-ul celulelor gazdă.
S-a dovedit că extrasele de pelin prezintă o activitate antimicrobiană puternică, în special împotriva bacteriilor patogene gram-pozitive. Rezultatele unor studii experimentale au relevat faptul că aplicarea topică a extractului de A. absinthium pe locurile infectate a produs o activitate antibacteriană importantă împotriva S. aureus.
Pe lângă aceasta, aceste componente sunt hepatoprotectoare, anti-histaminice, hipocolesterolemiante, anti-spasmodice. Acestea demonstrează, de asemenea, o activitate antioxidantă ridicată datorită părților o-chinone. Acizii cafeoylquinici ar putea inhiba deteriorarea oxidantă atât a lipoproteinei cu densitate scăzută cât și a acidului linolenic prin eliminarea speciilor reactive de oxigen (ROS).
Pelinul este utilizat sub diverse forme cum ar fi infuzia, vinul medicinal, extractul uleios, tinctura. Consumat abuziv, pelinul creează stări de agitație, convulsii, halucinații iar abuzul de băuturi cu pelin determină tulburări psihice, pierderea memoriei. Este contraindicatîn sarcină și alăptare, la copii.
Adaugă comentariu