Palmier de Florida – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Palmier de Florida

Serenoa repens (Sabal serulata)

Palmierul de Florida, denumit şi palmier pitic, plantă din familia Arecaceae, creşte spontan în sudul Statelor Unite şi prezintă frunzele verzi-albăstrui dispuse în evantai, cu flori mici grupate în spadice. Pentru tratamentele naturale se folosesc fructele globuloase, de 2-3 cm, cu o singură sămânţă albastră-neagră la maturitate, asemănătoare unei măsline.

Este cunoscută ca plantă medicinală din vechime, încă din vremea mayaşilor care o foloseau ca tonic şi a unor triburi amerindiene care foloseau fructele ca remedii expectorante şi antiseptice. Prima utilizare a unui extract din fructele de palmier pitic este atribuită amerindienilor, în tratarea afecţiunilor genitourinare. În anii 1870 a început o investigare ştiinţifică a proprietăţilor medicinale ale fructelor, raportându-se multiple efecte: digestive, de stimulare a poftei de mâncare şi nutriţionale, efecte de creştere a dimensiunii şi a capacităţii de secreţie a glandelor mamare, efecte de reducere a iritabilităţii ovariene şi uterine, efecte pozitive în dismenoree, de ameliorare a disfuncţiilor ovariene, de reducere a dimensiunii prostatei etc.).

Palmierul pitic a fost cuprins în Farmacopeea Statelor Unite ale Americii din 1906 până în 1917 şi în Manualul Farmaceutic Naţional din 1926 până în 1950. Extractul din palmier pitic este prezent în produse licenţiate în mai multe state europene. În această eră a medicamentelor sintetice, la fel ca multe alte alternative fitoterapeutice, a fost iniţial ignorat, pentru a fi redescoperit mai târziu atunci când mirajul medicamentului perfect pentru hiperplazia benignă de prostată s-a estompat.

Fructele şi seminţele sunt bogate în ulei gras (triacilgliceroli); acizii graşi se regăsesc în extractul lipido-sterolic folosit la prepararea anumitor forme farmaceutice. Extractul hexanic din fructe este folosit în produsele naturiste datorită efectului antiandrogenic periferic, in vitro demonstrându-se că acesta inhibă ciclooxigenaza şi lipooxigenaza, acţiuni ce pot explica activitatea antiinflamatoare şi antiedematoasă la nivelul prostatei.

Studiile clinice au confirmat efectul pozitiv al extractului hexanic din fructe în tratamentul simptomelor hipertrofiei de prostată, reducând poliakiuria nocturnă, disuria, durerile perineale şi genitale şi reziduul postmicţional, fără efecte adverse. Extractele lipidosterolice din fructele palmierului de Florida sunt indicate în manifestările funcţionale ale adenomului de prostată.

 

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.