Păducel – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Păducel

Crataegus monogyna Jacq. / C. laevigata (Poir.) DC.

Păducelul este un arbust spinos de 2-5 m înălţime, având frunzele împărţite în 2-5 lobi neregulaţi dinţaţi, florile albe formând umbele rare. Creşte în toată Europa la marginea pădurilor şi prin luminişuri şi înfloreşte în aprilie-mai.

Dioscorides menţionează păducelul în lucrarea sa în primul secol D.H. Îl numeşte krátaios, cuvânt care se crede că derivă din grecescul krátys – „greu” sau „puternic” – făcând referire la lemnul său dur. O etimologie alternativă asociază numele cu kratos, însemnând „întotdeauna a fost aici”.

În secolul III Î.H., Theophrastus, îl denumeşte „kunosbatos”, ceea ce a dus la introducerea sa în cărţile medievale de profil (Lonicerus) sub numele de Cynosbatus Theophrasti. Specia denumită monogyna înseamnă monostylus (cu o singură sămânţă).

Teutonii utilizau fructele ca aliment.

Cărţile din Evul Mediu recomandau păducelul pentru colici stomacale şi diaree. Prima sa menţiune privind efectele cadriace a fost făcută de Quercetanus, medicul personal al regelui Henric al IV-lea al Franţei, care a născocit un sirop anti-îmbătrânire din plantă.

Un medic irlandez – Green – a determinat răspândirea reputaţiei sale de medicament pentru inimă în a doua jumătate a secolului XIX; de atunci şi-a menţinut o poziţie fermă în repertoriul fitoterapiei.

În medicina populară, atât cea europeană cât şi cea asiatică, păducelul a fost utilizat pentru tratamentul bolilor cardiace, hipertensiunii arteriale, hiperlipidemiei și ca agent anti-aterosclerotic. S-a raportat că este deosebit de eficient împotriva problemelor cardiovasculare, cum ar fi insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială cu leziuni miocardice, angina pectorală, aritmia și ateroscleroza. În plus, a fost utilizat pentru îmbunătățirea sistemului de circulație a sângelui, precum și pentru eliminarea stazei de sânge. A fost folosit și pentru tratamentul bolilor gastro-intestinale, stimularea digestiei și stimularea funcțiilor stomacului. Mai mult decât atât, păducelul a avut aplicare în tratamentul indigestiei, distensiei epigastrice, durerii abdominale și diareei. În tradiția europeană, păducelul este folosit și ca agent anti-spasmodic, cardiotonic, astringent și diuretic.

Având în vedere utilizările medicinale tradiționale ale păducelului, oamenii de știință moderni au investigat pe larg componentele chimice, cărora le-ar putea fi atribuite efectele farmacologice. Metaboliții secundari, extrași din diferitele părți ale plantei, variază de la acizi grași simpli la compuși terpenoizi și polifenolici. Printre aceștia din urmă, mulți polifenoli au fost detectați în C. monogyna. Câțiva compuși posedă proprietăți antioxidante; aceştia includ acidul clorogenic, epicatechine, hiperozida, quercetina, rutina, vitexina și procianidine. În general, flavonoidele, în special flavonolii și flavonele, sunt cunoscute ca fiind abundente în mugurii de flori, în timp ce proantocianidinele se găsesc în cantitate mai mare în fructele necoapte. În plus față de agenții antioxidanți constituiţi de polifenoli, au fost găsiți o serie de alți compuși, care pot contribui la valoarea nutritivă și a proprietăților medicinale ale plantei. De exemplu, florile conțin niveluri ridicate de tocoferoli, acid ascorbic și prezintă un raport bun de acid gras n-6 / n-3, în comparație cu fructele coapte, în timp ce fructele necoapte conțin în general cel mai înalt nivel de acizi grași polinesaturați.

În Europa, păducelul a fost documentat pentru prima dată ca tratament pentru bolile cardiovasculare la sfârșitul anilor 1800. Astăzi, C. monogyna este utilizat în principal pentru a trata afecțiuni cardiovasculare datorită capacității sale de a reduce factori de risc importanți, cum ar fi inflamația, hipertensiunea arterială și tromboza. Literatura de specialitate arată că există dovezi substanțiale care susțin utilizarea păducelului în insuficiența cardiacă congestivă cronică.

Păducelul (atât fructele, cât şi frunzele cu flori) produce o tonifiere a cordului şi o scădere a presiunii sangvine, restabilind pulsul şi echilibrul între presiunea sângelui şi activitatea muşchiului cardiac. Efectele sale la nivel cardiovascular, multe dintre ele dovedite ştiinţific, se consideră a fi rezultatul activităţii inotropice, a abilităţii de a creşte integritatea vaselor sangvine şi îmbunătăţirea fluxului sangvin coronarian, şi efectelor pozitive asupra utilizării oxigenului.

Este utilizat tradiţional ca tonic cardiac iar utilizările sale curente, ca suport pentru funcţiile cardiace şi circulatorii, includ tratamentul anginei, hipertensiunii, aritmiilor şi insuficienţei cardiace cronice NYHA II.

Dovezile științifice au mai demonstrat că fructul de păducel posedă activități puternice de antioxidant și de aliminare a radicalilor liberi, datorită prezenței diferiților compuși bioactivi, cum ar fi epicatechine, hiperozida și acidul clorogenic. Se raportează că acești compuși au multe efecte farmacologice, incluzând efecte neuroprotectoare, hepatoprotectoare, cardioprotectoare, neroproprotectoare etc.. Mai mult, fructul de păducel are efecte tonice asupra inimii; mai multe studii au arătat că ar putea reduce unii factori de risc cardiovascular, cum ar fi hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia etc.

Astfel, flavonoidele de păducel au scăzut producția de specii de oxigen reactiv în creier omogenizat într-un mod dependent de doză; în plus, au redus nivelurile de citokine inflamatorii și au arătat efecte de protecție în modelul de ischemie / reperfuzie. Păducelul este cunoscut pentru acţiunea de a proteja creierul împotriva ischemiei-reperfuziei și de a îmbunătăți comportamentul. Mecanismul de bază a fost atribuit reducerii peroxidării lipidelor și a nivelurilor de oxid nitric prin scăderea formării de peroxinitrit. Pe de altă parte, pulpa de păducel și extractele de semințe au provocat depresia sistemului nervos central (SNC) și scăderea comportamentului explorator și a activității locomotorii la animalele experimentale. În plus, păducelul a prezentat, de asemenea, efecte analgezice, care au fost antagonizate de naloxonă, ceea ce sugerează că receptorii opioizi au mediat efectele analgezice.

Asocieri recomandate

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.