Osul iepurelui

În secolul al IV-lea î.Hr., Theophrastus a descris pentru prima oară această plantă. În secolul I d.Hr., Dioscorides și Pliniu au descris utilitatea plantei în tratarea pietrelor la rinichi. În Roma antică, Galen menționa faptul că osul iepurelui crește debitul urinar și scade dimensiunea pietrelor de rinichi.

Este o plantă erbacee, perenă, întâlnită prin pășuni, fânețe aride și terenuri nisipoase, de-a lungul apelor, apelor curgătoare; ce are în pământ un rizom în prelungirea căruia rădăcina atinge o lungime de până la 20 cm, grosme de 1 cm, de culoare cenușie iar partea aeriană, tulpina, înaltă până la 60 cm, ușor brunificată, lemnoasă la bază, cu multe ramificații spre vârf, cu flori solitare sau pereche, de culoare roz și păstaie (fructul) de dimensiune redusă. Înflorește în lunile de vară.În scopuri medicinale se utilizează părțile subterane (rădăcina), recoltate în lunile martie-aprilie și septembrie-octombrie.

Rădăcina de osul iepurelui este utilizată ca diuretic în afecțiunile inflamatorii ale tractului urinar, pentru prevenirea formării calculilor renali și eliminarea celor existenți. Această proprietate este dă de prezența saponinelor, a sterolilor și a izoflavonelor din compoziție. S-a constatat că prin administrarea infuziilor cu un conținut crescut în saponine se determină o creștere a diurezei cu 20% față de normal. Planta are acțiune antiseptică urinar, colagogă, antireumatică și acționează pozitiv asupra schimburilor metabolice. După unii cercetători, are acțiune asupra corticosuprarenalei, afirmație bazată pe efectele benefice în artritele cronice, în stări alergice și eczeme. Osul iepurelui este considerat un remediu natural în tratamentul celor care suferă de reținerea apei în țesuturi și în cavitățile naturale ale organismului prin favorizarea eliminării toxinelor din corp.

Se administrează sub formă de infuzie sau decoct iar extern se utilizează sub formă de comprese și cataplasme pentru ulcerații cutanate, prurit sau afecțiuni cronice ale pielii (dermatita cronică).