Nuc

Legendele antice povestesc cu mare admiraţie despre zeiţa Artemis Coryatis, iubită de Zeus şi transformată într-un nuc cu roade bogate, datorită clarviziunii ei magice. Originea nucului pare a se pierde în negura timpului şi se crede că a fost prezent înaintea perioadei glaciare, după care a rezistat doar în câteva zone. Există (ca peste tot, şi la fiecare legendă) opinii că patria lui adevărată ar fi Iranul şi de acolo ar fi plecat în Asia Mică, Caucaz, Asia Centrală, unde se întâlneşte şi astăzi în stare sălbatică.

În India, nucul se pomeneşte încă din sec. I î. Hr, în manuscrisele sanscrite, iar în China, nucul se cultiva cu 140-150 ani înaintea erei creştine. În cultura noastră, nucul era sădit pe lângă casă cu ocazia unui eveniment special, cum ar fi venirea pe lume a unui copil. Cu toţii ştim că nucile se dăruiesc colindătorilor de Crăciun, de Anul Nou şi Bobotează, iar pe vremuri, se înveleau în hârtii colorate şi se agăţau în bradul de Crăciun, în locul globuleţelor (mai ales în casele copiilor nevoiaşi).

Este un arbore foios ce poate ajunge până la 30m înălțime, cu o coroană globuloasă, frunze imparipenat compuse iar fructele sunt niște drupe globuloase, mari de 4-5 cm, cu înveliș cărnos, verde. În interiorul acesteia se găsește o sămânță mare, comestibilă. Nucul are o longevitate de 300-400 de ani. În scop terapuetic se folosesc frunzele (Juglandis folium), pericarpul fructelor (Juglandis pericarpium) și fructele (Juglandis fructus).

Lonicerus (1564) înfățișează frunzele şi coaja de nuc ca vindecătoare ale inflamației, Matthiolus (1565) ca preventiv împotriva bolilor contagioase și ca apă gargară în durerile de gât. Osiander și Hufeland includ nucul în medicația lor. Rademacher a prescris cu succes un extract din frunze și coajă de nuci în afecțiuni cutanaate: ulcerații ale pielii, erupții ale capului și pielii, țesuturilor moi, umflarea articulațiilor și oaselor și carii. Negrier-Anders (1841) de asemenea, a apreciat Folia Juglandis regia drept „un puternic antiscrofulosum în toate formele de scrofuloză (inflamaţii ganglionare). Aschenbrenner (1851) recomanda extractul din coaja de nuci pentru badijonaj în cazul inflamaţiilor cronice de amigdale.

Schulz listează, de asemenea, scrofuloza printre principalele indicații pentru frunzele de nuc, pe lângă care le mai recomandă în artrita urică, catar cronic gastrointestinal, paraziţi intestinali, eczemă cronică; el mai susţine că frunzele de nuc au, de asemenea, un efect de purificare a sângelui. Wizenmann (1930) foloseşte nucul ca agent de reînnoire a sângelui.

Conform lui E. Meyer (Leipzig 1935) cojile verzi uscate sunt administrate ca agent antiperspirant, de asemenea împotriva gutei, frunzele în inflamaţiile gastrice, intestinale, diabet, eczema cronică (aici, de asemenea, decocturile acționează bine la exterior).

În 1938, Madaus confirmă multe dintre aceste utilizări, susţinând că Juglans regia este un bun purificator al sângelui și întăritor, care este deosebit de popular în diateza limfatică-scrofuloasă. Concret, remediul este prescris intern și extern pentru scrofula, umflarea și slăbiciunea glandelor, rahitism, boli osoase, în special carii, cataracte, slăbiciune generală, boala gingiilor și slăbirea dinților. Se considera că
are un efect excelent asupra tuturor dermatopatiilor, cum ar fi acneea, erupția cu puroi cu pustule mari, erupții herpetiforme, crusta lactea și capitis. În cazul picioarelor transpirate, băile de nuc erau considerate utile. Era apreciat pentru proprietățile sale de curățare a sângelui, dar menționat și în ateroscleroză și afectarea memoriei. Juglans regia este adesea folosit pentru stomac și în diaree pentru întărirea tractului gastrointestinal. Ocazional, frunzele erau utilizate cu succes ca antihelmintic.

Conţinutului biochimic foarte diversificat, confirmă multiplele proprietăţi terapeutice. Frunzele și pericarpul sunt bogate în taninuri, ulei volatil, naftachinone, flavonoide și sunt indicate pentru efectele lor hipoglicemiante, depurative, hemostatice, antidiareice, astringente, antiinflamatoare, cicatrizante, emoliente și antimicotice. Fructele sunt extrem de bogate în acizi graşi monosaturaţi (aprox. 72%), precum este acidul oleic şi o excelentă sursă de acizi graşi esenţiali de omega 3 ca acidul linoreic, acidul alfa linoreic(ALA) şi acidele arachidonice. Introducerea regulată în meniu a nucilor ajută la reducerea colesterolului negativ şi la creşterea nivelului de colesterol pozitiv, benefic pentru organism.