Mentă

Mentha X piperita L. (Lamiaceae)

Menta este o plantă îndrăgită încă din antichitate datorită aromei sale precum şi a gustului şi proprietăţilor medicinale. Ea este folosită în medicină, cosmetică, aromaterapie, dar şi în alimentaţie.

O legendă de origine greacă spune că Mentha era o nimfă extraordinar de frumoasă de care Zeul Întunericului (Infernului) s-a îndrăgostit nebuneşte. Soţia sa, zeiţa Persephona, a devenit foarte geloasă pe frumoasa nimfă, astfel că a îngropat-o pentru a o scoate din viaţa soţului său. Pluton însă a fost profund impresionat de suferinţa nimfei şi a transformat-o într-o plantă frumos aromată, cu multe întrebuinţări.

Mentha este o plantă anuală, erbacee, face parte din familia Lamiaceae şi este considerată de mulţi autori ca fiind perenă. Este înaltă de 50-120 cm, puternic ramificată chiar de la bază, tulpina în 4 muchii evidente, cu frunze opuse, ovale, flori violacee asimetrice, cu 4 petale, grupate într-o inflorescenţă ca un spic. Prezintă un miros caracteristic, puternic aromat. Există diverse specii de mentă, toate fiind cultivate, cele mai uzuale fiind Mentha piperita, Mentha spicata (crispa), Mentha arvensis. Se înmulţeşte în practica agricolă exclusiv pe cale vegetativă, prin stoloni. Soiurile spontane nu prezintă întrebuinţări medicale.

Romanii, grecii, foloseau menta de milenii. Ei ştiau că aroma de mentă, dată de uleiul volatil, este capabilă să îmbunătăţească starea de spirit, de aceea înaintea festivităţii romanii decorau mesele cu frunze de mentă iar pe podele şi pereţi pulverizau infuziile de mentă.

La herbariul botanistului englez John Ray (1628-1705) poate fi găsit unul dintre cele mai vechi exemplare de mentă.

La începutul secolului al XVIII-lea menta se foloseşte în Europa ca plantă medicinală, la noi însă este introdusă în primul deceniu al secolului trecut. În 1721, Mentha piperita a devenit elementul oficial al Materia Medica din Farmacopeea din Londra sub numele de Mentha piperitis sapore (Fluckiger 1879, Herbalgram, American Botanical Council, 1996). Uleiul esenţial de mentă, obţinut încă din secolul XVII, este responsabil de mirosul pregnant al acestei plantei precum şi de efectele terapeutice asupra organismului.

Uleiul esenţial de mentă este bogat în derivaţi de alcool cum ar fi mentolul, izomentolul, piperitolul şi cetone precum mentonă, izomentonă, piperitonă. Mai conţine oxizi şi esteri cum este mentofuranul şi 1,8-cineolul, elemente importante pentru acţiunea farmacologică. Numeroase minerale şi substanţe nutritive, inclusiv fier, mangan, magneziu, calciu, acid folic, potasiu se regăsesc în uleiul de mentă.

Uleiul esenţial este secretat de perii glandulari ai plantelor întregi chiar înainte de înflorire. Are un proaspăt miros mentolat, este limpede, colorat până la galben pal, şi apos în vâscozitate.

Beneficiile pentru sănătate ale uleiului de mentă includ capacitatea sa de a trata spasmele provocate de indigestie, problemele respiratorii, durerile de cap, greaţa, febra, neplăceri ale stomacului şi intestinelor. Este un bun calmant şi decongestionant, relaxând musculatura în cazul sindromului de colon iritabil, calmând mucoasele iritate (bronşică, gastrică) dar şi în condiţiile de stres.

Uleiul esenţial de mentă ajută digestia, fiind un tonic în cazul unui apetit alimentar scăzut şi stimulează digestia şi reduce flatulenţa prin acţiune stomahică, colagogă şi carminativă. Acţiunea expectorantă şi mucolitică se revendică mentei tot datorită uleiului esenţial, în special mentonei şi cineolului din compoziţia acestuia, la fel şi efectul antipruriginos. Mentolul este responsabil de acţiunea antiemetică şi analgezică şi de îndepărtare a anxietăţii, depresiei sau a stării de oboseală în cazul suprasolicitării organismului.

Fie administrat prin inhalaţie, prin piele sau oral, uleiul esenţial interacţionează cu receptorii sistemului nervos central prin proprietăţile fizico-chimice specifice şi astfel, spun cercetătorii, menta are o multitudine de întrebuinţări.

Menta este folosită şi pentru acţiunea antidiareică şi antiseptică datorită taninurilor din compoziţie, care au un efect astringent asupra proteinelor bacteriene.

Această plantă este recunoscută şi utilizată la nivel internaţional, fiind menţionată în Farmacopeea Europeană (European Pharmacopoeia), în Farmacopeea Americană (U.S. Pharmacopeial Covention) precum şi în diverse cărţi de specialitate şi tratate. În Farmacopeea Română (FR X) menta are 2 monografii trecute separat, Menthae folium şi Menthae aetheroleum.

Oamenii de ştiinţă contemporani nu se opresc la rezultatele obţinute sau la medicina tradiţională ci încearcă să descopere cât mai multe lucruri despre această plantă. De exemplu, au ajuns la concluzia că sportivii sunt capabili să efetueze mai multe exerciţii şi chiar să alerge mai repede atunci când simt mirosul de mentă. Explicaţia constă în faptul că aroma pronunţată a plantei afectează o anumită parte a creierului care este responsabilă pentru trezirea de dimineaţă. Prin urmare, pasta de dinţi cu aromă de mentă reprezintă o modalitate mai facilă de trezire dimineaţa. Fabricarea produselor de igienă orală ce au în compoziţie mentă a fost menită în primul rând datorită contribuţiei acesteia la dispariţia mirosurilor neplăcute precum şi pentru efectul antiinflamator şi antiseptic. Acestea şi alte proprietăţi s-au manifestat şi în cosmetică unde găsim în ziua de azi o varietate largă de creme, geluri, balsamuri, şampoane pe bază de mentă.

Monografia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, culegând date din tradiţii de pe tot globul, a găsit că menta în sistemele de medicină populară se folosește ca emmenagog, vermifug, intensificator de lactație și sedativ. Este folosită, de asemenea, pentru tratarea bronșitei, dizenteriei bacilare, diabetului zaharat, diareei, dismenoreei, febrei, hipertensiunii arteriale, icterului, greței, durerii și infecțiilor tractului respirator și urinar.

Datele cercetate prin studii sunt capabile să demonstreze baza tradițională a plantei și a produselor sale, deoarece se utilizează eficient în mai multe situații clinice.

S-a demonstrat de mulţi ani deja cum uleiul esenţial de mentă și mentolul împiedică creșterea bacteriilor Gram-pozitive și Gram-negative (Quevedo Sarmiento și Ramos Cormenzana 1988). Menta are, de asemenea, activități antivirale și fungicide care au fost dezvăluite şi mai demult (Chaumont și Senet 1978).

O activitate antivirală semnificativă a fost raportată în extracte apoase de frunze de mentă asupra virusului gripal A, virusului bolii Newcastle, virusului Herpes simplex și virusului Vaccinia, în sistemele de cultură de celule (Herrmann, Kucera, 1967).

Se consideră că inhalarea uleiului pentru tratarea congestiei cauzate de răcelile obișnuite ar ușura congestia, ajutând respirația, prin stimularea receptorilor de rece la nivelul tractului respirator. Ştim fiecare dintre noi aroma plăcută mentolată care ne desfundă nasul şi ne calmează durerile în gât.

Terapeutic, menta se găseşte sub formă de capsule, comprimate, plantă mărunţită şi uscată pentru infuzii (ceai de mentă), tincturi. Extern se folosesc de asemenea creme, geluri, unguente.

Deşi se întâlnesc rar, pot apărea reacţii alergice la persoanele sensibile sau intolerante la un compus din mentă. Nu este indicată administrarea în sarcină şi copiilor sub 7 ani şi nu se poate administra concomitent cu antiacidele.

Pentru copii, se poate încorpora menta într-o îngheţată preparată în casă, pentru a-i da o savoare mentolată, răcoritoare, perfectă pentru zilele toride de vară.