Mărarul – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Mărarul

Anethum graveolens L.

Plantă erbacee aromatică bine cunoscută din familia Umbelliferae, anuală, la noi cultivată în scopuri alimentare (condimentară), şi pentru obţinerea uleiului esenţial. Creşte până la 50-80 cm înălţime, cu tulpina cilindrică cu striuri fine, ramificată în partea superioară, cu frunze bi- sau tri-penat sectate cu segmente filiforme; florile galbene sunt grupate în inflorescenţe în formă de umbrelă (umbeliforme); fructele ovale şi plate, colorate în brun.

Pentru tratamentele naturiste se folosesc în special fructele – Anethi fructus – recoltate în luna august; se mai foloseşte şi iarba, recoltată înainte de înflorire.

Numele de gen Anethum este derivat din cuvântul grecesc aneeson sau aneeton, ceea ce înseamnă miros puternic.

Mărarul are în multe ţări o istorie îndelungată ca plantă alimentară şi medicinală. Prima consemnare cunoscută a mărarului ca plantă medicinală datează de acum 5000 de ani din Egiptul antic, fiind menţionat ca „medicament calmant”, iar mai târziu fiind descris în papirusul Ebers ca ingredient într-un amestec antialgic.

Grecii antici credeau că dacă îşi acoperă ochii cu frunzele plantei, vor adormi mai uşor. Gladiatorii primeau hrana acoperită cu mărar, pentru că se considera că acest lucru le va aduce valoare şi curaj. Mai târziu, în Evul Mediu se credea că seminţele de mărar protejează împotriva vrăjilor. În Germania şi Belgia miresele prindeau o crenguţă de mărar de rochii sau în buchetele lor în speranţa că le va binecuvânta căsnicia cu fericire.

Mărarul este lăudat ca un agent de înmuiere a scaunului, de curățare a uterului, chiar de către Hippocrates, Paracelsus prescrie uleiul din semințele de mărar ca şi carminativ, gastrointestinal, galactagog, împotriva vărsăturilor, respirației urât mirositoare, durerilor de cap din cauza catarului, hemoroizilor și planta ca diuretic, iar Bock (Kreutterbuch, 1565) l-a denumit agent de odihnă și somn.

Utilizarea sa obișnuită în medicina ayurvedică este în disconfort abdominal, colici și pentru susţinerea digestiei. Vindecă „vata”, „kapha”, ulcere, dureri abdominale, boli de ochi și dureri uterine. Kashyapa samhitaa a atribuit plantei proprietăți tonice, întineritoare și de promovare a intelectului. Este utilizat în medicina Unani în colici și probleme digestive. Mărarul este utilizat în formularea a peste 56 de preparate ayurvedice.

Fructele de mărar sunt cunoscute şi folosite de secole ca şi carminative pentru copii mici.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX a constatat că uleiul esenţial de mărar are o acţiune diuretică, combate crampele şi flatulenţa. Sub formă de decoct, alături de anason, chimen şi seminţe de ţelină a dat bune rezultate în combaterea dispepsiilor flatulente. Pe lângă aceste proprietăţi, se cunoştea că ceaiul de fructe de mărar are proprietatea de a linişti sistemul nervos, cu rezultate bune în insomnii.

Medicina populară utilizează seminţele de mărar ca remediu pentru combaterea durerilor abdominale, pentru obţinerea somnului, şi pentru favorizarea menstruaţiei. Extern se foloseşte în aplicaţii locale pentru domolirea crampelor şi durerilor.

În unele zone din lume, mărarul a fost utilizat în medicina tradițională pentru tratamentul bolilor tiroidiene.

Fructele de mărar conţin ulei esenţial cu carvonă şi limonen, ce conferă produsului vegetal proprietzăţi stomahice, carminative, antispastice, antimicotice. Serveşte şi pentru obţinerea unor compuşi de semisinteză cu importanţă în parfumerie.

În prezent întâlnim fructele de mărar în produsele naturiste recomandate pentru afecţiuni respiratorii, digestive şi circulatorii (edeme), dar şi în produse pentru fertilitate, sănătate mental, echilibru emoţional.

Rezultatele studiilor ştiinţifice experimentale sugerează că extractele de semințe de mărar au efecte semnificative de protecție și antisecretoare asupra mucoasei gastrice. Recent, într-un studiu experimental realizat pe animale, un extract din mărar a arătat rezultate promiţătoare pentru a a juta în hipertrofia de tiroidă. Există, de asemenea, studii privind efectele antimicrobiene, antimicotice ale mărarului, de prevenire a hiperlipidemiei și a infertilității, dar şi efecte benefice promiţătoare în sfera cognitivă.

Un studiu clinic randomizat prospectiv efectuat pe 28 de pacienți pediatrici, a arătat că administrarea unui extract apos din mărar determină o scădere semnificativă a incidenței Giardia lamblia, după 5 zile de tratament, fapt care indică eficacitatea acestui extract în tratamentul giardiozei, un rezultat comparabil cu cel al Metronidazolului.

 

Asocieri recomandate

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.