Discută cu
medicul Fares
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

In

Linum usitatissimum (Linaceae)

Această plantă erbacee, originară din India și China, este utilizată pentru fibra sa și pentru semințe (din care se obține uleiul vegetal de in). Inul este o plantă prezentă în istoria umanității încă din cele mai vechi timpuri, fibrele de in fiind cele mai vechi materiale utilizate de om. Inul nu este cultivat doar pentru larga sa utilizare în industria textilă. Semințele de in sunt recomandate în curele de slăbire și în menținerea sănătății. Micile semințe de culoare brună, lucioase și tari, sunt folositoare doar după ce au ajuns la maturitate. Se pot consuma ca atare sau măcinate.

Inul este o plantă erbacee, anuală, cu rădăcină pivotantă, tulpină cilindrică și groasă ce poate ajunge până la 110cm. Frunzele sunt alterne, lanceolate, florile sunt albastre-azurii și înfloresc în iulie-august. Fructul este o capsulă globuloasă cu 7-10 semințe ovoide, turtite, de culoare brun-deschis. Prin zdrobire dezvoltă un miros caracteristic de ulei de in, cu gust mucilaginos, uleios. Puse în apă, semințele de in se umflă. Semințele se recoltează la deplină maturitate a capsulelor, în august-septembrie.

Datorită mucilagiilor, dar și fibrelor din componența tegumentului seminal, semințele întregi sau pulverizate au acțiune laxativ-purgativă și protectoare a mucoasei digestive. În cazul administrării sub formă depulbere acțiunea laxativă este completată și întregită de efectul lubrifiant al uleiului gras care facilitează mișcările peristaltice. Uleiul de in este bogat ăn vitamina F, fiind utilizat la prepararea diverselor unguente. Lini semen, produsul vegetal al inului se folosește în tratamentul constipației, inflamaţii ale căilor urinare, extern pentru cistite, arsuri, furuncule, abcese, dermatoze. Se poate administra sub formă de infuzie, macerat, cataplasme, decoct. Deoarece sunt o sursă vegetală importantă de acizi grași omega3 (acid alfa-linoleic), reduc colesterolul și trigliceridele și ajută la prevenirea cancerului de sân, colon, prostată și piele. Cercetările arată că semințele stabilizează cantitatea de zahăr din sânge și cresc sistemul imunitar.

Asocieri recomandate

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.