Iasomie

Arbust exotic cu flori mari albe şi parfumate aparţinând familiei Oleaceae; floarea prezintă corola tubulară, cilindrică la bază, două stamine prinse în tubul corolei şi ovar bicarpelar.

Originară probabil în Asia tropicală, s-a răspândit de aici până în Lumea Veche din antichitate, unde a fost cultivată încă din timpul lui Isus. În Africa era cultivată datorită superstiţiei că proteja de fulgere.. În secolul IV în Sri Lanka se planta iasomia, iar recolta era oferită lui Budha. Malaezienii credeau că parfumul de iasomie atrage spiritele care vindecă bolile.

Romanii foloseau florile de iasomie pentru parfumul lor, aducând probabil plantele din Orientul Mijlociu, Egipt sau din estul bazinulului Mediteranean.  După scrierile lui Plinius cel Bătrân, prin anul 43 d.Hr., oratorul roman Lucius Plotius Gallus a încercat să se ascundă de duşmanii săi, dar parfumul de iasomie pe care îl folosea l-a trădat. Acum planta este mult cunoscută ca ornamentală, dar de asemenea şi pentru parfumul florilor sale, utilizat atât în parfumerie cât şi ca aromatizant, în industria ceaiurilor.

Iasomia a avut pe lângă toate acestea şi utilizări medicinale, rădăcinile mai multor specii ale genului având variate întrebuinţări pentru sănătate. Din flori se confecţiona un sirop foarte gustos, şi un preparat care era de asemenea folosit medicinal. Green, în cartea sa Universal Herbal din 1832, o recomanda ca excelentă în tuse, dureri de gât şi alte afecţiuni din zona pieptului, sub forma unui sirop cu miere. În medicina românească se administrau florile, intern, sub formă de infuzie sau pulberi, pentru efectul lor diuretic, antihelmintic şi emenagog. Sucul din frunze se aplica pe bătături şi în anumite probleme ale urechilor. Frunzele conţin acid salicilic. Rădăcinile se folosesc în tratamentul viermilor inelaţi.

Florile sunt considerate afrodisiace, antiseptice, antispasmodice, galactogoge şi tonice şi sunt folosite acum în special în aromaterapie, şi în tratamentul depresiilor, tensiunilor nervoase, impotenţei, frigidităţii, problemelor menstruale şi în digestia slabă.

În Tibet, China, Tailanda, Nepal, Cambogia, Vietnam, Cuba, Fiji şi numeroase ţări din Africa iasomia este folosită pentru muşcăturile de şarpe şi în tratamentul variolei, depresiei, viermilor intestinali, ulcerelor, lactaţiei insuficiente la mamele care alăptează, problemelor intestinale, durerilor de cap şi afecţiunilor cardiace.

Iasomia spaniolă sau de Catalonia (J. grandiflorum), nativă în nord-vestul Himalayei şi cultivată în Lumea Veche şi în Lumea Nouă, foarte asemănătoare cu J. officinale, dar diferită în dimensiunea frunzelor, şi cu florile mai mari, constituie iasomia utilizată în industria parfumurilor. Este considerată una din florile cele mai valoroase de către producătorii de parfumuri. Aroma delicată şi dulce este atât de deosebită, fiind fără doar şi poate una din cele mai distincte arome naturale, iar până nu demult se credea că este singurul parfum care nu se poate reprodice artificial.