Hoodia gordonii

Hoodia este o plantă suculentă cu spini, originară în zonele din Sudul Africii, aparţinând tribului Stapeliae din familia Apocynaceae. În stadiul iniţial de dezvoltare produce doar o tulpină suculentă, iar în timp aceasta dă naştere la ramificaţii. Plantele mature pot da naştere la până la 50 de ramificaţii şi pot cântări chiar 30 kg. În condiţii ideale de vegetaţie planta atinge 1 m înălţime. Florile sunt mari, situate terminal, variază în colorit de la galben-pai la maron-închis, ating un diametru de 75 mm, şi au un miros asemănător cărnii stricate (de cadavru). Fructele, având forma unor coarne de capre sau antilope (de unde derivă şi denumirea lor în unele zone) şi seminţele se produc în octombrie şi noiembrie.

Hoodia gordonii susţine managementul greutăţii corporale prin atenuarea poftei de mâncare.

A fost utilizată popular de unele triburi din Sudul Africii pentru că le asigura o perioadă îndelungată fără nevoia de hrănire.

Hoodia a fost cunoscută şi folosită de tribul San, probabil din timpuri preistorice. Tribul San prezintă obiceiuri datând de 27 000 de ani, şi sunt dovezi că ei cunoşteau proprietăţile Hoodiei de mii de ani. Membrii săi mestecau un fragment din tulpina plantei amare de două ori pe zi pentru a-şi suprima senzaţiile de foame şi sete în timpul lungilor călătorii pentru vânătoare. În mod normal, se tăia tulpina unui cactus în mărimea unui castravete care se consuma cam în două zile. O membră a tribului povestea că „toţi membrii San folosesc xhoba (Hoodia), iar în Namibia o dau câinilor să mănânce când le e foame. Pe vremuri mergeau la vânătoare şi câte trei zile în mijlocul verii fără să mănânce sau să bea apă, şi nu simţeau niciodata foame sau sete”.

Hoodia gordonii a fost descoperită de către colonelul Robert Jacob Gordon, în vecinătatea râului Orange în anul 1779. La doi ani după col. Gordon, un ofiţer olandez de origine scoţiană ajuns în zonă, a botezat planta după prinţul Oragne-ului, iar în a doua sa călătorie pe râu, efectuată special pentru această stapelidă, şi însoţit de această dată şi de lt. William Patterson, a întocmit şi o schiţă a Hoodiei pe care a înmânat-o grădinarului profesionist Francis Masson, trimis de regele Angliei pentru a colecta seminţele plantei şi a le aduce Grădinii Botanice Regale din Kew. În 1796 Masson a publicat schiţa cu denumirea de Stapelia gordonii în cunoscuta sa lucrare Stapeliae Novae. În 1830, în ediţia a doua a Hortus Brittanicus, un catalog botanic cu plante cultivate în grădinile Marii Britanii, a fost introdus genul Hoodia iar specia în discuţie a fost transferată în acest nou gen.

Recent luată în considerare şi în lumea modernă, a devenit subiectul unor studii iniţiate de către Consiliul de Cercetare Ştiinţifică şi Industrială din Africa de Sud la începutul anilor 1980, când au fost evidenţiate proprietăţile de atenuare a poftei de mâncare a extractelor din Hoodia gordonii şi H. pilifera.

În ultimii ani, Hoodia gordonii a câştigat mult în popularitate ca supliment pentru reducerea masei corporale. Se utilizează părţile aeriene deshidratate ale plantei, sau diferite extracte din părţile aeriene. În 2007 au fost izolate şi descrise 11 glicozide oxipregnane (hoodiozidele A-K), împreună cu P57AS3, glicozida oxipregnanică considerată ca fiind principalul responsabil pentru acţiunea plantei.

Istoricul utilizării populare a plantei Hoodia gordonii ca inhibitor al apetitului a fost confirmat prin câteva observaţii pe animale şi oameni. Studii preliminare au arătat că este posibilă producerea suplimentelor alimentare cu Hoodia gordonii scoţând la iveală promiţătoare proprietăţi de complement pentru controlul greutăţii.