Hibiscus

 Este o specie de Hibiscus probabil originară din Africa de Vest și de Est, folosită pentru producerea de fibre de bast și ca infuzie, în care poate fi cunoscută sub numele de carcade. Este o plantă anuală sau perenă sau un subarbure pe bază de lemn, care crește până la 2-2,5 m înălțime. Frunzele au o adâncime de trei până la cinci lobi, 8-15 cm lungime, dispuse alternativ pe tulpini. Florile au diametrul de 8–10 cm, de culoare albă până la un galben pal, cu o pată roșie închisă la baza fiecărei petale și au un caliciu la bază, 1-2 cm lat, lărgindu-se până la 3–3,5 cm, roșu cărnos și strălucitor pe măsură ce fructul se maturizează. Durează aproximativ șase luni până ce se maturizează.

În India, planta este cultivată în principal pentru producția de fibre de bast utilizate la sfori, obținute din tulpina sa. Fibra poate fi folosită ca substituent pentru iută. Hibiscus, în special rozela, a fost utilizată în medicina populară ca diuretic și laxativ ușor. Caliciul roşu al plantei este din ce în ce mai exportat în Statele Unite și Europa, în special în Germania, unde este folosit ca şi colorant alimentar. Poate fi găsit pe piețe (sub formă de flori sau sirop) în locuri, cum ar fi Franța, unde există comunități de imigranți din Senegal. Frunzele verzi sunt folosite ca o variantă picantă a spanacului. Acestea dau aroma peștelui și orezului thieboudienne. Nu sunt păstrate înregistrări corespunzătoare, dar guvernul Senegal estimează producția și consumul național la 700 t pe an. În Birmania, frunzele lor verzi sunt ingredientul principal în curry chin baung kyaw. Brazilienii atribuie proprietățile stomacale, emoliente și rezolutive, rădăcinilor amare.

Deși o meta-analiză din 2010 folosind 14 baze de date și reviste de căutare manuală realizate de grupul de hipertensiune Cochrane a concluzionat „Nu au fost identificate studii care să îndeplinească criteriile de includere”, o recentă meta-analiză (2015) în Journal of Hypertension sugerează reducerea tipică a tensiunii arteriale cu aproximativ 7,5 / 3,5 unități (sistolică / diastolică).

Frunzele Hibiscus sunt o bună sursă de compuși polifenolici. Compușii principali identificați includ acidul neoclorogenic, acidul clorogenic, acidul criptoclorogen, acidul cafeoilsimic și compușii flavonoidici precum quercetina, kaempferolul și derivații acestora. Florile sunt bogate în antocianine, precum și acid protocolatchuic. Calicele uscat conține flavonoide gossypetină, hibiscetină și sabdaretină. Principalul pigment, anterior raportat ca hibiscină, a fost identificat ca daphnifilină. Sunt prezente cantități mici de mirtilină (delfinidină 3-monoglucozidă), crizantenină (cianidină 3-monoglucozidă) și delfinină. Semințele de hibiscus sunt o bună sursă de antioxidanți solubili în lipide, în special gamma-tocoferol.

Ceaiul oferă energie organismului, normalizează tensiunea arterială, are un efect benefic asupra pereților vaselor de sânge, îmbunătățește vederea. Și în Orient, ceaiul de hibiscus este considerat băutura principală de vindecare. S-a dovedit că ceaiul are un efect de vindecare pentru următoarele probleme și boli: este capabil să calmeze arsurile la stomac; constipația este eliminată, iar tractul gastro-intestinal se îmbunătățește; ceaiul conține o cantitate mare de microelemente și vitamine, prin urmare se recomandă utilizarea acestuia pentru persoanele cu imunitate redusă; dar, de asemenea, produsul ajută la scăderea colesterolului din sânge. Această băutură reduce riscul de răceală, ajută la insomnie, are efecte antispastice și antipiretice. Florile de hibiscus au utilizări primare în multe condiții printre care: scăderea în greutate, efect de purificare, de creştere a diurezei şi laxaţiei. Datorită vitaminelor și mineralelor conținute în compoziție, aceasta consolidează în mod semnificativ sistemul imunitar și ameliorează orice tip de stres. Consumul regulat al hibiscusului contribuie la normalizarea presiunii, vasele încetează să mai fie fragile, circulația sanguină se îmbunătățește.

Florile de hibiscus se regăsesc în compoziția ceaiului natural 7 plante.