Hamei – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Hamei

Humulus lupulus

Plantă perenă, dioică, volubilă, cu frunze opuse, palmat lobate cu 5 lobi ascuţiţi având marginea serat dinţată, aspre; florile mascule sunt dispuse în cime mici şi verzi, iar cele femele în inflorescenţe pendente sub formă de con (strobil). Fructele sunt achene ovoide ce conţin pe suprafaţa lor glande secretoare. Se folosesc inflorescenţele femele, recoltate în perioada august-septembrie.

Se consideră că denumirea generică Humulus derivă din germanicul Humel sau Humela (purtător de fructe), ideea că aceasta ar proveni din latinescul humus – pământ umed – fiind considerată de unii nefondată. Denumirea speciei – lupulus – este diminutivul pentru lupus – lup, provenind dintr-o idee greşită cum că planta cu cârceii săi sugrumă alte plante.

Hameiul a fost cunoscut din antichitate, dar în vremea aceea nu era folosit încă nici ca plantă medicinală, nici pentru producerea berii. În secolul VIII medicul arab Mesuë recomanda siropul de hamei pentru febră biliară şi purificarea sângelui, recomandare făcută în Evul Mediu şi de către Lonicerus (1528–1586), care mai adăuga proprietăţile sale de a ameliora melancolia, oboseala, congestia splenică, impetigo şi scabia.

Istoricul hameiului relevă, începând din Evul Mediu, utilizarea sa în principal ca aromatizant şi conservant în prepararea berii. În regiunea germaniei din secolul XI încoace, hameiul, având proprietăţi antimicrobiene şi o aromă ideală, a înlocuit toate substanţele utilizate până atunci pentru aromatizarea şi conservarea berii. Reinheitsgebot (Legea germană pentru puritatea berii) formulată în 1516, susţinea că berea poate fi preparată doar din apă, malţ şi hamei.

Paracelsus (1493–1541) recomanda hameiul ca remediu digestiv iar Matthiolus (1501–1577) îl menţiona ca diuretic şi stimulent biliar. Utilizarea medicinală a conurilor de hamei a fost descrisă de Hecker (1834) şi Clarus (1864) atribuindu-i proprietăţi sedative, de remediu în anorexie cauzată de gastrite şi insomnie. De atunci încoace, mulţi medici şi farmacişti atât din Europa cât şi din alte părţi ale globului, au pomenit proprietăţile sale sedative, alături de alte recomandări – creşterea părului, întinerire, digestiv, în probleme ginecologice, renale, tuse, răceli.

Mecicina ştiinţifică românească din sec. XIX mai atribuia hameiului o acţiune diuretică ce îl indica în tratamentul gutei şi reumatismului. De mare succes erau pernele cu hamei recomandate pentru efectul lor sedativ.

Una din cele mai studiate proprietăţi medicinale ale hameiului este abilitatea sa de a induce somnul.

Conurile de hamei conţin rezine (humulonă şi lupulonă), acizi amari, ulei esenţial. Lupulina, substanţă rezinoasă de culoare galbenă din compoziţia sa, a fost izolată prima dată de către farmacistul francez Planche, în 1813.

Studiile farmacologice recente au mai găsit pentru hamei efecte antioxidante, antiinflamatoare, antifungice, chemopreventive şi citotoxice, efecte ce le pot da mai multe posibilităţi de utilizare în produselor naturiste.

Asocieri recomandate

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.