Graviola

Plantă aparţinând familiei Annonaceae, considerată originară din Indiile de Vest şi nordul Americii de Sud, având în prezent o distribuţie largă, din sud-estul Chinei până în Australia si sud-estul Asiei, la platourile joase din estul şi vestul Africii, vegetează începând de la nivelul mării până la altitudini de 1150 m. Graviola este unul din cele mai abundente fructe din Republica Dominicană şi unul din cele mai populare în Cuba, Puerto Rico, Bahamas, Columbia şi nord-estul Braziliei. Arbore sempervirescent crescând până la 5-8 m înălţime, prezintă o coroană rotundă, mare, cu frunze lucioase de culoare verde-închis; fructele, comestibile, sunt mari, cu diametrul de 15-20 cm, verzi, în formă de inimă.

Graviola are o îndelungată şi bogată istorie de utilizare în fitoterapie şi medicina populară indigenă. În Anzii peruvieni, ceaiul din frunze este folosit în inflamaţiile membranelor mucoase iar seminţele zdrobite sunt folosite pentru eliminarea paraziţilor. În zona amazoniană scoarţa, rădăcinile şi frunzele sunt folosite în diabet şi ca agent sedativ şi antispasmodic. Triburile indigene din Guyana folosesc ceaiul din frunze şi/sau scoarţă ca sedativ şi tonic cardiac. În Amazonul brazilian, ceaiul din frunze este folosit pentru probleme ale ficatului, şi uleiul extras din frunze şi fructul necopt este amestecat cu ulei de măsline şi utilizat extern în nevralgii, reumatism şi dureri articulare. În Jamaica, Haiti şi Indiile de Vest, fructul şi/sau sucul din fructe este folosit pentru febră, paraziţi şi diaree; scoarţa sau frunzele sunt folosite ca antispasmodice, sedative, şi nervine în afecţiuni ale inimii, în tuse, gripă, dificultăţi la naştere, astm, hipertensiune şi paraziţi. Sucul fructelor coapte este considerat diuretic. Consumată în timpul postului, se spune că planta ajută în afecţiunile ficatului.

În Africa este folosită la copii cu febră, iar în India decoctul din rămurelele tinere şi frunze este privit ca remediu pentru problemele vezicii biliare, şi de asemenea pentru tuse, catar, diaree, dizenterie şi indigestie. Frunzele sfărâmate sunt folosite pentru a vindeca eczemele şi alte afecţiuni ale pielii, şi în reumatism.

În ţările africane decoctul din frunzele de graviola este tradiţional folosit pentru a ţine sub control febra şi tusea convulsivă.

Graviola este printre plantele folosite în etnomedicină în durerile articulare, studiile recente revelând faptul că activitatea antiartritică a frunzelor sale contribuie la inhibarea citokinelor proinflamatorii.

Evaluări fitochimice extensive asupra unor părţi diferite ale plantei au arătat prezenţa unor fitoconstituenţi diverşi, incluzând alkaloizi, megastigmane, flavonol triglicozide, compuşi fenolici, ciclopeptide şi uleiuri esenţiale; graviola s-a dovedit a fi o bogată sursă de acetogenine annonacee; de asemenea, prezenţa diferitelor minerale importante precum potasiu, calciu, sodiu, cupru, fier şi magneziu, sugerează faptul că, consumul constant de fructe de graviola poate furniza nutrienţi şi elemente esenţiale organismului uman.

Având în vedere utilizarea sa tradiţională în diabet, câteva studii recente au investigat acest potenţial în vivo; astfel, extractul metanolic din frunzele de Annona muricata, administrat timp de două săptămâni, a redus în mod semnificativ concentraţiile glucozei sangvine; pe lângă aceasta, extractul, în aceeaşi doză, a redus semnificativ colesterolul seric total, lipoproteinele cu densitate joasă, trigliceridele şi lipoproteinele cu densitate foarte joasă.

Astăzi, în Statele Unite şi Europa, graviola este un adjuvant natural popular în cancer, şi aceasta, mai degrabă în baza cercetărilor realizate cu compuşii săi naturali care au dovedit activitate anticancer. Într-un program de evaluare a plantelor realizat de Institutul Naţional pentru Cancer din SUA, frunzele şi ramurile plantei au arătat toxicitate activă împotriva celulelor canceroase, iar de atunci cercetările ulterioare au mers pe această linie, arătând, de asemenea, efecte antiproliferative semnificative ale diferitelor extracte din această plantă. În 1997 Universitatea Purdue a publicat informaţii cuprinzând noutăţi promiţătoare, şi anume că acetogeninele din Annonaceae sunt „nu doar eficiente în a omorî tumorile care s-au dovedit rezistente la agenţii anticancer, ci, mai mult, par să posede o afinitate specială pentru asemenea celule rezistente”. Cercetătorii taivanezi au raportat în 2003 că acetogenina principală din graviola, annonacina, a manifestat într-o doză foarte mică o toxicitate ridicată asupra celulelor cancerelor ovariene, cervicale, sau localizate la nivelul vezicii urinare şi pielii.

S-a mai descoperit faptul că frunzele şi seminţele plantei conţin antioxidanţi enzimatici, incluzând catalaza şi superoxid dismutaza, şi antioxidanţi non-enzimatici, precum vitaminele C şi E.