Ghiara Diavolului – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Ghiara Diavolului

Harpagophytum procumbens L.

Plantă perenă din familia Pedaliaceae, creşte spontan în deşertul Kalahari şi în regiunea Namibiei, Botswanei şi Africii de Sud, cu tulpina târâtoare, cu ramuri radiare, frunze opuse, flori mari de 4-6 cm, solitare, tubuloase, cu corola lobată, roşie-violacee, iar fructul o capsulă lignificată terminată printr-o coroană de ţepi curbaţi şi ascuţiţi. De la plantă, în scopuri fitoterapeutice, se foloseşte rădăcina.

Denumirea generică Harpagophytum derivă din forma fructului care aminteşte de un cârlig, având formă de ancoră, în greceşte harpagos. Denumirea de ghiara diavolului provine tot de la cârligele ascuţite ale fructelor, care se agaţă în blana animalelor, astfel răspândindu-se, dar cauzându-le acestora uneori leziuni. Originară în Africa, a fost folosită aici ca plantă medicinală pentru tratarea indigestiei, ca laxativ, pentru probleme asociate sângelui, febră, pentru calmarea durerilor specifice naşterii, de asemenea pentru tratarea rănilor, inflamaţiilor şi furunculelor. Cunoaşterea modernă a implicaţiilor medicinale ale plantei merge în trecutul recent, când soldatul german colonial, ulterior stabilit fermier în Namibia, G. H. Menhert a învăţat despre această plantă de la un vindecător local, în timpul revoltelor Herrero şi Hottentot în 1904 şi 1906. Planta a fost introdusă în Europa pentru prima dată în 1953 de către O. H. Volk şi a fost folosită în special pentru tratarea afecţiunilor metabolice. Oamenii de ştiinţă au stabilit curând că planta este eficientă în artrite.

În anii 1970, „rădăcina africană pentru reumatism” a suferit o reală explozie în Europa, mai ales în Elveţia, iar cererea pentru această rădăcină a crescând continuu. De atunci, ghiara diavolului şi-a câştigat o poziţie fermă în lumea fitoterapiei. Compoziţia chimică a plantei în prezent este bine documentată. Constituenţii de tip iridoid sunt consideraţi responsabili pentru bine cunoscuta acţiune antiinflamatoare a ghiarei diavolului.

Multe studii cu extracte standardizate în harpagozidă au raportat superioritatea faţă de placebo în unele aspecte caracteristice durerilor de spate şi afecţiunilor reumatismale. Pe lângă harpagozidă rădăcina de ghiara diavolului mai conţine oze simple, stachioza, fitosteroli liberi şi glicozidaţi, triterpene, flavone, acizi fenolici, dar principiile active importante sunt cinsiderate iridoidele (harpagozida şi harpagida).

Extractele din rădăcina de ghiara diavolului ameliorează artrozele, sunt lipsite de toxicitate şi se recomandă în afecţiuni reumatologice benigne, în administrare orală sau locală în manifestări articulare dureroase.

În produsele noastre, am introdus extracte standardizate din rădăcina de ghiara diavolului :

-Capsule Articulaţii sănătoase

-Gel cu Ghiara diavolului şi Untul pământului pentru reumatism, dureri articulare şi musculare, entorse.

Asocieri recomandate

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.