Fumărița

Plantă anuală din familia Fumariaceae, erbacee de talie redusă, cu frunze penat-sectate, cu lacinii liniare şi flori zigomorfe, roze, de dimensiuni mici, grupate în raceme. Frunzele nu au miros, dar au gust amar şi sărat. În scop terapeutic se folosesc părţile aeriene recoltate în perioada înfloririi (din martie-mai până în septembrie).

Numele generic se consideră că provine ori de la culoarea plantei care dă aspectul unui fum ridicându-se de la pământ, ori, potrivit lui Plinius şi lui Olivier de Serres (sec XIV), din faptul că sucul plantei determină lăcrimarea ochilor astfel încât vederea devine înceţoşată, reacţie similară cu cea pe care o produce fumul (Delaveau 1980), fumariţa fiind utilizată în afecţiuni oculare.

Plantă medicinală cunoscută din antichitate şi descrisă în remediile naturiste din Evul Mediu, în special ca diuretică şi digestivă. Medici şi autori de la Dioscorides la cei din timpurile moderne i-au pus în valoare proprietăţile sale depurative. Substanţa vegetală folosită a fost descrisă în monografii în multe farmacopee şi publicaţii oficiale de profil, de exemplu în Pharmacopée Française of 1908 pentru proprietăţi diuretice şi depurative.

În Afganistan e folosită la tratamentul astmului, în timp ce în India fumariţa este pe larg folosită pentru afecţiuni dispeptice.

Preparatele tradiţionale implică şi sucul proaspăt al plantei supus evaporării. Planta a fost folosită de asemenea în tratamentul eczemelor cronice, erupţiilor cutanate şi alte afecţiuni dermatologice. A fost raportată utilizarea sa ca loţiune oftalmică în conjunctivite (British Herbal Pharmacopoeia 1976). În medicina tradiţională în Europa, în general, fumariţa se folosea pentru boli ale pielii, constipaţie, cistite, arterioscleroză, reumatism, artrite, ca purificator al sângelui, pentru hipoglicemie şi infecţii.

Întrebuinţarea medicală a fumariţei la noi în ţară se bazează îndeosebi pe proprietăţile sale depurative şi, mai demult, în farmacie se prepara cu ea siropul de fumariţă sau siropul de revent compus. Întrebuinţată ca ceai, sau sub alte forme, dădea bune rezultate în gălbenare, calculi biliari, şi în inflamaţia căilor biliare; apoi în constipaţia cronică, hemoroizi, erupţii cutanate; era mult utilizată şi pentru stimularea apetitului.

Florile erau folosite pentru extragerea unui colorant galben pentru lână. Planta este astăzi prezentă în lista Consiliului European ca sursă naturală de colorant alimentar.

Astăzi extractele de fumariţă se folosesc în afecţiuni ale tractului hepato-biliar, în disconfort spastic în zona ductelor biliare ca şi ale tractului gastrointestinal.