Fag

Fagus sylvatica L.

Arbore falnic din familia Fagaceae vegetând zonele temperate ale Eur-Asiei, monoic, cu scoarţa netedă alburie sau cenuşie, cu frunze ovate, glabre, pe margini păroase ondulate, pe dos palid-verzi; flori unisexuate, cele mascule adunate în amenţi cilindrici, cele femele solitare; fructul, numit jir, este o nuculă, acoperită de o scoarţă ţepoasă, foarte apreciat de mistreţi ca hrană. Fagul formează păduri întinse în zonele de deal şi de munte.

Datorită capacităţii sistemului său radicular de a susţine microcirculaţia aerului în sol şi datorită concentraţiei de potasiu din frunzele sale, fagul ajută la conservarea capacităţii productive a solului mai mult decât oricare alt arbore, şi îmbunătăţeşte astfel creşterea altor plante din ecosistemul pe care îl domină.

Denumirea de Fagus provine din cuvântul grecesc care înseamnă a mânca fiind în relaţie cu caracterul comestibil al lemnului de fag. Denumirea comună din limbile engleză şi germană a fagului se regăseşte în variate forme ale dialectelor teutonice; tăbliţele runice sau cărţile vechi erau manufacturate din lemnul de fag.

În Hanovra, în trecut, uleiul din fructele de fag era folosit în salate şi ca substituent pentru unt. În Franţa fructele erau prăjite şi servite ca înlocuitor pentru cafea. Rumegușul din lemnul de fag era fiert în apă, și apoi se amesteca cu făină pentru a forma materialul de pâine în Norvegia și Suedia.

Frunzele tinere se pot consuma în salate, având o aromă foarte plăcută. Seminţele pot fi, de asemenea, consumate proaspete sau gătite sau pot fi uscate, prăjite şi apoi măcinate şi folosite cu făină de cereale pentru prepararea pâinii sau a checurilor. Seminţele de fag sunt foarte bogate în ulei – conţin 17 – 20% ulei comestibil care se păstrează bine fără a râncezi şi se spune că este o delicateţă la fel ca şi uleiul de măsline; acestea mai conţin colină. Seminţele nu trebuie consumate totuşi în cantităţi mari deoarece conţin şi principii dăunătoare.

Cenuşa lemnului de fag conţine o proporţie mare de potasiu.

Scoarţa este antipiretică, antiacidă, antiseptică, expectorantă, odontalgică. Gudronul, (sau creozotul) obţinut prin distilarea uscată a rămurelelor, este stimulent şi antiseptic. Este utilizat intern ca expectorant în bronşite cronice, stimulent, iar extern sub formă de compresă pentru diferite afecţiuni ale pielii. Creozotul pur a fost utilizat pentru calmarea durerilor de dinţi, dar nu este recomandat a se utiliza fără îndrumarea unui expert. Planta mai este utilizată în „remediile florale Bach”, cuvintele cheie pentru prescripţie sunt „Intoleranţă, Criticism şi Judecată fără bază.

Recent, a fost testată activitatea antivirală a 4OMe-glucuronoxilanilor extraşi din fag împotriva Herpes simplex. Unii dintre aceşti compuşi s-au dovedit a fi activi asupra serotipurilor acestui virus cu o activitate antivirală similară cu a heparinei sau a dextran sulfatului, utilizate ca şi compuşi de referinţă în studiu. S-a găsit că aceiaşi compuşi au fost activi, de asemenea, şi împotriva virusurilor Polio şi a DENV dar la o scară mai redusă. Modul de acţiune constă în inhibarea legării virusului la receptorii celulelor.

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.