Damiana

Turnera diffusa Willd. ex Schult.

Damiana este un arbust mic din familia Passifloraceae vegetând în zona Indiilor de Vest, a Americii Centrale şi de Sud, care creşte până la 1-2m înălţime; prezintă frunze lungi de 10-25 cm, flori mici, galbene, aromatice şi fructe mici cu miros dulceag şi gust asemănător cu al smochinei.

S-a descoperit faptul că damiana era folosită ca afrodisiac în civilizaţia maiaşă antică, precum şi pentru ameţeală şi pierderea echilibrului. Un misionar spaniol a raportat faptul că indienii din zona Mexicului preparau o băutură din frunzele de damiana, adăugau zahăr şi o consumau pentru presupusa sa putere de a îmbunătăţi viaţa sexuală.

Planta are o îndelungată tradiţie de utilizare. Pe lângă efectul afrodisiac, se consideră că acţionează ca şi tonic, antidepresiv, diuretic, antitusiv şi laxativ blând, fiind tradiţional folosită în depresie, anxietate, perturbări sexuale, stări de slăbiciune, menstruaţie neregulată, ulcer gastric şi constipaţie. În Mexic planta este folosită şi pentru astm, bronşită, nevroză, spermatoree, dureri stomacale.

Prima înregistrare în literatură a efectului afrodisiac s-a găsit a fi mai veche de 100 de ani. Din 1888 până în 1947 frunzele de damiana şi elixirele preparate pe baza acestora au fost listate în Manualul Farmaceutic Naţional al Statelor Unite.

Planta a fost adusă în Europa destul de timpuriu, având în vedere faptul că aceasta apare menţionată în literatură în secolul XIX, fiind descrisă utilizarea sa în homeopatie ca tonic pentru organele genitale, în incontinență urinară și migrenă; damiana a fost prescrisă cu succes în unele forme de epuizare cerebrală și atonie generală a sistemului nervos, însoţită de dureri de cap severe si crize de paralizie.

British Herbal Pharmacopoeia citează recomandări de utilizare pentru nevroze însoţite de anxietate cu factor sexual predominant, depresie, dispepsie pe bază nervoasă, constipaţie atonică.

Compoziţia chimică a damianei este complexă, componentele sale nefiind complet identificate. Frunzele conţin până la 1% ulei volatil care cuprinde în compoziţia sa cel puţin 20 de constituenţi (printre aceştia 1,8-cineol, p-cimen, alfa- şi beta-pinen, timol, alfa-copaen şi calamen); frunzele mai conţin tanin, flavonoide, beta-sitosterol, damianină (o substanţă maron, amară), şi glicozidele gonzalitosină, arbutină şi tetrafilina B.

În 1999, pentru evaluarea utilizării tradiţionale a plantei în disfuncţii sexuale şi impotenţă, un grup de cercetători italieni au administrat damiana unor şobolani ce prezentau lentoare sexuală sau impotenţă, dar şi unor şobolani normali; planta nu a avut efect asupra animalelor normale, dar la celelalte s-a observat faptul că au devenit mai active sexual. În Statele Unite sunt patentate mai multe produse conţinând damiana şi alte plante, recomandate pentru atonie sexuală dar şi pentru anxietate, depresie, dureri de cap şi stări de epuizare. Un studiu in vitro a raportat faptul că unele substanţe din compoziţia plantei se leagă de receptorii pentru progesteron în culturile de celule tumorale mamare determinând cercetătorii să concluzioneze că aceasta are o activitate neutră sau anti-estrogenică.

Damianei i-a fost atribuit un efect inhibitor asupra sistemului nervos; aceasta a mai fost folosită, în combinaţie cu alte plante şi pentru activitatea sa termogenică.

Damiana mai ajută, de asemenea, la echilibrarea balanţei hormonale la femei şi în cazul celor aflate în perioada menopauzei la controlul apariţiei bufeurilor.

Oamenii de ştiinţă au studiat şi utilizarea tradiţională a damianei în diabet, cercetătorii mexicani raportând activitatea hipoglicemică a plantei după administrarea infuziei la şoarecii diabetici.

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.