Cimbrişor de câmp

Thymus serpyllum (Lamiaceae)

În Evul Mediu cimbrişorul trecea drept o iarbă a războinicului, dătătoare de curaj şi de vitejie în luptă.O arată obiceiul cavalerilor şi al cruciaţilor de a-şi împodobi scuturile cu cimbrişor.

Sau obiceiul domniţelor de a broda crenguţe de cimbrişor, înconjurate de albine, pe eşarfa dăruită cavalerului lor care pleca în cruciade, eşarfă care avea menirea de a-i da tărie şi curaj.

Cimbrişorul este un subarbust cu ramuri culcate la pământ, care fac rădăcini din care cresc numeroase tulpini. Înflorește în perioada mai-septembrie.

Componenta principală a cimbrişorului este uleiul volatil compus din timol, carvacrol, α-pinen, limonen, linalol, geraniol, β-bisabolen. Pentru susţinerea proprietăţilor terapeutice s-au descoperit şi alte componente cum sunt flavonoidele, acizii polifenolcarboxilici (acid cafeic, acid rosmarinic), taninurile, saponinele, o substanță amară (serpilină) şi sărurile minerale.

Cimbrișorul are proprietatea de a descongestiona căile respiratorii şi de a elimina mucozităţile, fiind cu succes utilizat în sinuzite sau congestia urechii, de a dezinfecta intestinele fiind un bun antiseptic şi de a îmbunătăţi circulaţia, inclusiv cea cerebrală. Acțiunea antispasmodică asupra musculaturii netede, face ca cimbrișorul sa ajute la ameliorarea durerilor menstruale.

Studiile experimentale pe animale, au demonstrat un efect antihormonal şi hormon like tiroidian pe glanda pituitară. Cercetătorii au concluzionat în urma diverselor studii eficienţa uleiului volatil de cimbrişor împotriva unor micotoxine, având un puternic efect inhibitor asupra acestora, efect ce poate fi determinat de sinergia efectelor date de componentele uleiului volatil.

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.